Pe site-ul Ministerului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat a fost publicat proiectul legii prevenției, orice persoană interesată putând face propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect până la data de 1 mai 2017.

Prin proiect se prevede că pentru mai mult de 300 de contravenții, la prima constatare, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere. În aceste situații nu se aplică nicio sancțiune complementară cum ar fi spre exemplu confiscarea.

Prin planul de remediere agentul constatator stabilește măsuri și termene de remediere, termenele de remediere neputând depăşi 90 de zile. Termenele de remediere sunt stabilite de comun acord, de către agentul constatator împreună cu contravenientul,  pentru faptele constatate, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate și îndeplinirii obligațiilor legale, neputând fi ulterior modificate.

Agentul constatator nu întocmește un plan de remediere, în următoarele situații: a) b) în cazul în care contravenția săvârșită nu este continuă; c) în cazul în care, la reluarea controlului, agentul constatator s-ar afla în situația de a constata și sancționa aceeași faptă.

Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal la care se anexează, după caz, un plan de remediere.

În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, agentul constatator are obligația să reia controlul. În situaţia în care, cu ocazia reluării controlului, se constată că contravenientul nu a îndeplinit măsurile de remediere stabilite în termenul acordat, agentul constatator încheie un alt proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin care agentul constatator aplică sancțiunea/sancțiunile contravenționale, altele decât cea cu avertisment, cu respectarea legislației în vigoare.

Orice persoană care comite o contravenție dintre cele expres prevăzute în această lege poate beneficia de aceste facilități doar o dată la 3 ani.