Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie.
Apare aproape exclusiv la vârste mijlocii şi la persoane vârstnice, crizele dureroase durând rareori mai mult de 1-2 minute (de obicei câteva secunde). Durerea poate fi atât de intensă încât pacientul se cutremură.
Paroxismele reapar frecvent, atât ziua cât şi noaptea, timp de mai multe săptămâni. Durerea poate fi declanşată de diverşi stimuli aplicaţi pe anumite zone ale feţei, buzelor sau limbii, sau chiar de mişcări ale acestora.
Diagnosticul bolii se bazează pe datele clinice, fiind necesară diferenţierea de alte forme de nevralgie facială sau cefalică şi de durerea maxilară, a dinţilor sau a sinusurilor (cu alte caractere clinice). Originea bolii este încă necunoscută, deşi s-au descris la tineri cazuri de nevralgie trigeminală determinată de demielinizarea rădăcinii nervului, iar în alte cazuri s-au făcut asocieri cu infecţii virale (herpes zoster) sau tumori. Neuropatia trigeminală este o altă afecţiune a nervului trigemen, de obicei caracterizată prin pierderea sensibilităţii la nivelul feţei sau tulburări de masticaţie (prin paralizia unor muşchi masticatori) şi fără paroxisme dureroase.
ATENŢIE! Boala este relativ uşor de recunoscut şi beneficiază de tratament medicamentos. Consultul medical este obligatoriu pentru stabilirea exactă a diagnosticului. Tratamentul este recomandat de către medic, utilizându-se carbamazepin în doze stabilite în funcţie de receptivitatea pacientului şi după scheme specifice. Medicamentul este aficace la circa 75% din bolnavi, la cei care nu pot tolera dozele mai mari existând o alternativă de tratament cu fenitoin.
REŢINEŢI! Dacă tratamentul medicamentos este ineficace se recomandă intervenţia chirurgicală, care determină ameliorarea la circa 35% din pacienţi, cu recidivă la 7-30% dintre aceştia. Există şi o altă modalitate de tratament chirurgical prin decompresie microvasculară, cu inconvenientul că necesită multe zile de spitalizare, fiind o intervenţie majoră (craniectomie suboccipitală), dar cu eficacitate mare (la 80% din pacienţi).