În contextul noilor măsuri luate de autorități pentru împiedicarea răspândirii virusului COVID-19, reprezentanții Primăriei Oradea și cei ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor au anunțat că reduc programul de lucru cu publicul.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de municipalitate, în Piramidă (Centrul pentru relaţii cu publicul) orarul va fi modificat începând de marţi, 24 martie.

Astfel, noul program de funcţionare va fi de luni până vineri între orele 8 şi 16, fiind redus deci cu două ore. "Menţionăm că programul de lucru în Piramidă se va menţine pe o durată nedeterminată, urmând ca orice modificare de program să fie anunţată printr-un comunicat de presă", se arată în informare.

De asemenea, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a anunțat că, pe perioada stării de urgenţă, programul de lucru pentru efectuarea încasărilor în numerar va fi: luni, marţi, miercuri, joi între orele 8.30 şi 14, respectiv vineri, între orele 8.30 şi 12.

În perioada stării de urgenţă nu se vor efectua încasări prin aplicaţia Taxediv, a mai transmis AJFP Bihor.