Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
Cei născuţi în comunism şi care au prins Revoluţia în copilărie au trebuit să se adapteze democraţiei şi noilor schimbări politice, sociale, economice, culturale. Cei născuţi după Revoluţie au găsit o cu totul altă lume, una informatizată, mai rapidă, care impune un cu totul al ritm decât cel cu care erau obişnuiţi părinţii lor.
În sociologie aceste ultime generaţii definite de un anumit context socio-economic şi care au fost modelate de mediul în care s-au dezvoltat poartă fiecare câte un nume. Cei născuţi între mijlocul anilor '40 şi 1960/64 sunt numiţi "baby boomers" şi au întâmpinat o perioadă de un calm relativ în care populaţia planetei a crescut datorită împuţinării războaielor şi crizelor economice.
După generaţia "baby boomers" urmează "Generaţia X" - cei născuţi undeva între mijlocul anilor '60 şi 1980/81. Numită şi "Generaţia MTV", această cohortă a asistat la o perioadă în care valorile sociale s-au schimbat radical: numărul divorţurilor a crescut, femeile au început să fie mai bine integrate şi acceptate în câmpul muncii ca urmare a ecoului fenomenului sociologic al feminismului, muzica adolescenţei lor a fost caracterizată de hip-hop, grunge şi rock, iar viaţa de adult le-a fost enunţată de sociologi ca fiind mai activă şi - din punct de vedere economic - cu tendinţe spre antreprenoriat.
După "Generaţia X" urmează "Generaţia Y". Numiţi şi "Milenialii", cei care se încadrează în acest grup sunt oamenii născuţi undeva între 1981 şi zona de timp dintre mijlocul anilor 1990 şi începutul anilor 2000. Sunt de obicei copiii celor din generaţia "baby boomers" de mai sus, iar ceea ce îi defineşte cel mai bine este familiaritatea cu tehnologia/comunicaţiile şi o poziţie liberală faţă de politică şi economie. La nivel naţional sunt cei care fie nu au perceput comunismul în întreaga lui intensitate (copii fiind), fie l-au evitat născându-se după Revoluţie. Au fost izbiţi din plin de asaltul de cultură şi informaţie venită din Vest, precum şi de schimbările tehnologice aduse de democraţie: canale TV, calculatoare, începuturile Internetului în România.
Ultima generaţie este "Generaţia Z" - cei născuţi între mijlocul anilor '90 şi mijlocul anilor 2000. Nu cunosc viaţa în comunism, au crescut de mici împreună cu tehnologia, sunt bine axaţi în tot ceea ce înseamnă Internet şi s-au bucurat de capitalism şi influxul de informaţie liberă din fragedă pruncie. Cei care astăzi au în jur de 16-24 de ani se încadrează în "Generaţia Z": elevii, studenţii, tinerii care de-abia calcă în viaţa de adult.
Din punctul de vedere al psihologiei sociale, un "baby boomer" se raportează diferit la o persoană din "Generaţia Z" faţă de cum s-ar raporta la cineva din propria generaţie. Un adolescent va fi mai în temă cu noile tendinţe culturale (muzică, alegeri vestimentare, locuri de agrement) decât un vârstnic din generaţia "baby boomers". La rândul lui, vârstnicul nu va fi în pas cu tehnologia şi mentalitatea unui adolescent din ziua de azi.
Diferenţe evidente există nu doar la extremele acestui continuum definit mai sus, ci şi la nivel de generaţii succesive. Un om din "Generaţia Y" va fi experimentat comunismul şi va avea un termen de comparaţie între cozile la lapte în zori de zi şi absenţa acestora de acum; o persoană din "Generaţia Z", născută după Revoluţie şi care ştie doar din citite ori de la părinţi cum a fost să creşti fără ciocolată Snickers şi banane, va găsi dificil să se raporteze la o perioadă pe care n-a experimentat-o.
Iată că avem deci patru generaţii, fiecare cu o cultură proprie, o istorie a ei, un bagaj de experienţă diferit de al celorlalte şi înglobate fiecare într-o altă zonă socială şi economică. Care dintre ele este "generaţia pierdută" şi de ce?
Conform unui studiu făcut de cei de la Federal Reserve Bank din St. Louis, Criza Financiară a dus la definirea "generaţiei pierdute". Raportându-se la nivelul Statelor Unite, lucrarea afirmă că cei născuţi în anii '80 au avut un început economic stabil, dar că din cauza Crizei Financiare au pierdut circa 34% din avuţia pe care ar fi deţinut-o în prezent dacă această criză nu ar fi avut loc. Cei din Generaţia "X" au pierdut mai puţin decât urmaşii lor - aproximativ 18% din avuţia preconizată în absenţa crizei. La rândul ei, generaţia de dinainte - "baby boomers" - născută în anii '60 a pierdut doar 11% din averea pe care ar fi avut-o dacă marea criză financiară din 2007-2008 nu ar fi avut loc.
Prin urmare, "Milenialii" o duc în prezent cel mai rău din punct de vedere financiar. Şi nu doar din cauza efectelor lui 2007, dar şi din pricina faptului că, între timp, cei din "Generaţia Z" au început să iasă din copilărie şi adolescenţă şi să îşi caute la rândul lor un loc de muncă. Mai bine ancoraţi în tehnologie şi mai bine adaptaţi vremurilor actuale, ei deţin mai multe atuuri decât "Milenialii": sunt încă sprijiniţi de părinţi, sunt dispuşi să lucreze pe bani mai puţini şi să-şi asume mai multe riscuri datorită firii rebele a tânărului. Sunt preferaţi, deci, de angajatori acolo unde un salariu mai mic atârnă mai greu decât necesitatea experienţei, ori în domeniile care necesită cunoştinţe solide de informatică.
"Milenialii" sunt loviţi din mai multe direcţii: o dată de creditele la bancă făcute în perioada crizei, apoi de necesitea întreţinerii unei familii şi a achitării responsabilităţilor financiare aferente vieţii de adult, de concurenţa pe care o reprezintă în câmpul muncii noua generaţie şi - nu în ultimul rând - de gândul că atât părinţii lor cât şi cei din "Generaţia Z" au dispus de mai multe resurse decât ei. Singurele două avantaje pe care "Milenialii" le au în faţa generaţiilor de dinainte şi de după ei le reprezintă educaţia şi experienţa unei lumi tehnologizate.
Cei care au acum în jur de 30-35 de ani pot avea studiile superioare deja finalizate (spre deosebire de majoritatea celor din "Generaţia Z") şi o bună măsură de experienţă în domeniul lor de activitate, indiferent de meserie sau profesie. Aşa se face că au prioritate acolo unde experienţa şi/sau studiile superioare sunt necesare.