Comportamentul unei persoane poate fi determinat de structura sa de personalitate. Extrapolând asta spre relaţiile de cuplu, ceea ce acea persoană externalizează ţine de influenţa exteriorului (a mediului, a factorilor sociali şi de ordin cultural).

Dacă ar fi să definim relaţia de cuplu aceasta ar putea fi caracterizată ca fiind "un sistem bipolar, o structură psihosocială, rezultantă a interacţiunilor complexe desfăşurate între cei doi parteneri de cuplu, pe mai multe niveluri interpersonale" (Mitrofan, I, Ciupercă, C, 1998). Dintre aceste niveluri interpersonale amintim nivelul intermotivaţional (care poate la rândul lui fi afectiv sau sexual), nivelul intercomunicaţional, nivelul intercognitiv/interevaluativ, nivelul interacţiunilor specifice (de cooperare, competiţie sau conflict), cel al raporturilor de forţe (dominaţie/submisivitate, devizional/executor) şi nu în ultimul rând nivelul interrelaţional, de armonizare mutuală a personalităţii şi a conduitei.

O altă definiţie a relaţiei de cuplu este dată de J. Salome şi Sylvie Galland: un sistem ce rezultă din "comportamentele partenerilor, din modurile lor de comunicare, din combinarea datelor personale conştiente şi inconştiente, prezente sau mai vechi". Cu alte cuvinte relaţia de cuplu rezultă din interacţiunea verbală şi non-verbală a partenerilor şi din combinarea dorinţelor, aspiraţiilor, ţelurilor şi acţiunilor comune ale celor doi parteneri.

De ce relaţie de cuplu?

Relaţia de cuplu este forma cea mai elementară a socialului. Cuplul este un grup social de dimensiune mică, alcătuit din doi indivizi, de cele mai multe ori de sexe diferite. Cuplul asigură perpetuarea speciei şi se desprinde din grupurile sociale mai mari. La nivel antropologic putem spune că din vremuri imemoriale perpetuarea speciei a fost asigurată de cupluri.

Dorinţa noastră de a face parte dintr-un cuplu nu este doar una de nivel biologic, ci şi una de ordin social. Cuplul asigură nu doar continuitate şi oferă un scop vieţii, ci înseamnă totodată şi supravieţuire. De unul singur individul nu poate supravieţui. El are nevoie de relaţii sociale pentru a putea merge mai departe şi rareori întâlnim indivizi care reuşesc să ajungă la vârste înaintate de unii singuri, fără ajutorul celorlalţi. Cuplul asigură supravieţuirea individului prin acea apropiere fizică şi sentimentală. Iubirea garantează solidificarea relaţiei de cuplu şi este punctul de origine al nevoii de procreare. Iubirea nu doar că este baza relaţiei de cuplu dar garantează la ordin biologic şi implicit chimic supravieţuirea individului.

Intimitatea

Putem vorbi de relaţie de cuplu fără a discuta despre intimitate, dar nu putem vorbi de intimitate fără a aduce în discuţie cuplul, în accepţiunea că acea intimitate este un produs al acelui cuplu. Încercările de definire a intimităţii sunt variate. Ioana Stancu o caracterizează ca fiind "o legătură foarte puternică între două persoane, adesea de natură erotică". Dennis Bagarozzi o defineşte ca pe o nevoie umană generată din "diferenţierea unei nevoi biologice universale, o nevoie de apropiere fizică şi de contact cu o altă fiinţă umană". La rândul ei, Brenda Schaefer defineşte intimitatea ca pe "dorinţa de a forma trăsături emoţionale cu ceilalţi" care la rândul ei este "o trăsătură înnăscută şi definitorie a omului, care va continua, fără îndoială, să se manifeste".

Etimologic vorbind, cuvântul "intimitate" se trage din latinescul intimus (interior). Face trimitere spre ceea ce are mai profund un individ în interiorul său şi spre ceva de valoare ce ar putea împărtăşi într-o relaţie. Nevoia de intimitate este una specific umană şi satisface nevoia de afiliere (conform Iolandei Mitrofan). O altă definiţie a intimităţii ar fi cea de liant emoţional, construit din emoţii de acceptare, înţelegere, valorizare şi suport, liant constituit între două persoane în cadrul unui proces de autodezvăluire reciprocă.

Dacă e să ne luăm după teoria lui Darwin, care afirmă că rădăcinile omului se află în strămoşii noştri primatele, atunci nevoia de intimitate este o moştenitoare îndepărtată a pulsiunii de agăţare. Dacă e să o luăm pe făgaş psihologic, intimitatea este o continuare a fuziunii intrauterine dintre făt şi mama acestuia. Cu alte cuvinte încercăm să regăsim acea legătură dintre creaţie şi creator şi să perpetuăm acea legătură prin intermediul relaţiilor amoroase.

Mai târziu, relaţia dintre copil şi mama lui în primii ani de viaţă ai copilului cimentează acest sentiment de apropiere. Este prima formă de intimitate cu care facem cunoştinţă, iar unii autori presupun că aceasta rămâne adânc înrădăcinată în noi la nivel celular. Alţi autori specifică că există o anumită nostalgie în a avea relaţii intime, nostalgie care se trage tocmai din acest prim contact al fătului cu mama; este speranţa refacerii acestei unităţi şi totodată speranţa diminuării sentimetului de singurătate pe care fiecare îl resimţim atunci când părăsim cuibul părintesc.

Nevoia de intimitate erotică se trage din mitul androginului, androginul reprezentând atât bărbatul cât şi femeia, uniunea acestora mai exact. Până şi în cazul relaţiilor dintre cupluri de acelaşi sex, mitul androginului presupune că unul dintre parteneri îşi va asuma rolul masculin, iar celălalt rolul feminin.

Intimitatea în relaţiile de cuplu

Relaţiile intime pot fi nu doar de dragoste, ci şi de prietenie, de familie. De obicei, însă, intimitatea este asociată cu relaţiile de cuplu, care implică un oarecare dram de erotism. Conform lui Osho (2005), "atunci când doi îndrăgostiţi sunt cu adevărat deschişi unul faţă de celălalt, atunci când nu se tem unul de celălalt şi nu ascund nimic unul de celălalt, înseamnă că sunt intimi".

Putem deci deduce că atunci când două persoane sunt intime nu există sentimentul de teamă. Acest fapt se trage tot din social şi din nevoia noastră de a ne simţi în siguranţă. Suntem intimi deoarece la nivel ancestral şi biologic avem nevoie de acel sentiment de siguranţă care garantează integritatea noastră fizică şi psihică. Avem nevoie să ne simţim apăraţi de pericole, complet încrezători într-o altă persoană.

Siguranţa dă naştere la calm, calmul dă naştere la decizii raţionale şi prin urmare asigură armonia individului şi continuitatea acestuia.

Tipologii ale îndrăgostiţilor

Putem vorbi de o tipologie a îndrăgostitului în condiţiile în care iubirea dă naştere la un anumit tip de partener în relaţia de cuplu. J. A. Lee propune următoarele şase categorii de îndrăgostiţi în care s-ar încadra partenerul dintr-un cuplu:

1. Eroticul (eros): se află în căutarea partenerului ideal şi consideră că există doar unul singur disponibil pentru el. Crede în iubirea veşnică şi se dedică acesteia căutând să aibă o relaţie intensă cu partenerul de cuplu. Dă dovadă de fidelitate, iar atracţia fizică joacă un rol deosebit de important în relaţie.

2. Ludicul (ludus): este partenerul instabil care pune valoare pe diversitate. Are mai mulţi parteneri, este infidel, îi place noutatea şi nu se implică profund în relaţia de cuplu. Este o persoană sociabilă, dă dovadă de fantezie şi ştie cum să facă uz de şarm pentru a-i cuceri pe ceilalţi.

3. Storgicul (storge): îşi tratează partenerul de cuplu ca pe ceva de neînlocuit şi valorifică stabilitatea în relaţii. Pune mare accent pe prietenie şi-şi tratează partenerul de cuplu ca pe un prieten. În caz că relaţia se sfârşeşte va face tot posibilul să menţină acea relaţie de prietenie cu fostul partener.

4. Maniacul (mania): este extrem de gelos şi de dependent emoţional faţă de partenerul de cuplu. Îi este în permanenţă teamă să fie respins sau părăsit de către acesta, trăieşte sentimentul de iubire intens, iar acest sentiment nu se disipează atunci când există distaţă fizică între el/ea şi partenerul de cuplu.

5. Agapicul (agape): Este iertător şi deloc posesiv. Tolerează aproape orice, acceptă şi este răbdător din toate punctele de vedere. Indiferent de cauze şi scopuri, îşi oferă ajutorul celuilalt.

6. Pragmaticul (pragma): se comportă în relaţia de cuplu ca şi cum aceasta ar fi o afacere din care trebuie cu orice preţ să scoată un profit. Calculează poziţia lui în relaţie în funcţie de costurile şi beneficiile pe care această poziţie i-ar putea-o aduce. Gândeşte logic şi rece, este uneori distant şi deseori denotă lipsă de afectivitate în relaţia de cuplu.