Des confundată cu tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se manifestă printr-o excesivă preocupare pentru ordine, perfecţionism şi o dorinţă de control a mediului înconjurător.
Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă doresc să deţină controlul asupra a tot ceea ce întreprind, iar această dorinţă se răsfrânge şi asupra membrilor familiei şi apropiaţilor. Totul trebuie făcut exact aşa cum cel cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă a decretat că trebuie făcut, în caz contrar persoana în cauză nu se simte bine, nu se simte împăcată cu sine.
Inflexibili şi preocupaţi de reguli şi legi, cei cu tulburare de personalitate obsesiv compulsivă pot fi diagnosticaţi astfel începând cu vârsta de 18 ani, care marchează debutul tulburării.
Marcantă pentru ei este obsesia pentru liste, reguli, organizare eficientă, ordine, toate acestea până în punctul în care scopul principal al activităţii pe care îl întreprind se diluează. Sunt extrem de eficienţi în mediile corporatiste şi duri cu subalternii dacă ajung în poziţie de putere. Au o grijă excesivă pentru cele mai mici detalii, iar dacă cei cu care lucrează neglijează acele detalii, cel cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă nu mai este capabil să ducă la bun sfârşit sarcina sau activitatea în care s-a implicat.
Ceea ce-i mai caracterizează este dedicarea aproape absolută pentru muncă. Uneori preferă munca în detrimentul relaţiilor sociale sau de familie, neglijându-şi apropiaţii pentru a putea duce la bun sfârşit un proiect anume. N-au timp de prietenii când este vorba de muncă şi de menţionat faptul că nu banii, cât lucrul în sine îi motivează.
Din punct de vedere moral sunt excesiv de riguroşi, aderând la reguli stricte pe care cer să fie respectate cu stricteţe de către apropiaţi. Scrupuloşi, inflexibili când vine vorba de etică sau de propriul lor sistem de valori, cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă devin furioşi de-a dreptul dacă percep că acele reguli şi norme cerute de ei ar fi încălcate.
În unele cazuri tulburarea de personalitate se manifestă printr-un comportament denumit "hoarding" în limbaj de specialitate şi care se manifestă prin incapacitatea de a arunca obiecte vechi, uzate, nefolositoare. Unii păstrează cutii vechi sau jucării stricate sau capace de borcane "pentru că vor fi bune într-o zi la ceva".
Tipic pentru cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă este şi faptul că nu pot lucra eficient în echipă. Dacă ceilalţi membri ai echipei nu respectă întru totul indicaţiile celui cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă şi nu aderă la regulile lui stricte, echipa şi proiectele acesteia nu prea au şanse de izbândă. Preferă să facă totul singuri fiind convinşi că ceilalţi sunt incapabili să se ridice la standardele lor de eficienţă.
Rigizi, încăpăţânaţi, sunt extrem de atenţi când vine vorba de adunatul de bani. Nu din cauză că ar fi zgârciţi, ci din cauză că văd veniturile şi banii puşi la ciorap ca pe o plasă de siguranţă în caz de catastrofă. Banii îi asigură că în caz de nevoie au o cale de ieşire şi, prin urmare, sunt economi şi duc un stil de viaţă fără excese.
Partea bună cu cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă este că sunt extrem de buni în ceea ce fac şi sunt muncitori eficienţi. Vor face casa lună şi bec, vor face ordine printre actele din birou şi vor veni cu idei inovatoare despre cum să eficientizeze mai bine lucrul la locul de muncă. Partea proastă este că rigiditatea şi stricteţea de care dau dovadă sunt copleşitoare şi pot deveni adesea enervanţi cu regulile lor şi încercările repetate de a face lucrurile într-un fel anume şi strict în acel fel.
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se tratează cu ajutorul şedinţelor la psiholog.