Vremea în Bihor se menține și în aceste zile caldă, în timpul amiezii înregistrându-se chiar și 34 de grade. Din această cauză, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana, Direcția de Sănătate Publică Bihor și Protecția Consumatorului oferă sfaturi de protecția împotriva țânțarilor, căpușelor, toxinfecțiilor aliementare, înecatului, furtunilor neprevăzute, dar și împotriva produselor alterate.

Pentru a se evita mușcăturile de țânțari, specialiștii recomandă hainele lungi care să acopere pielea expusă, sau protecția acesteia cu insecticide special create pentru piele. Orădenii sunt sfătuiți să nu consume ciuperci crescute în mod spontan și nici să le fiarbă pentru că acestea nu își pierd toxicitatea prin preparare. ISU Crișana recomandă scăldatul doar în locuri permise, iar copii să fie supravegheați atent pe tot parcursul șederii în apă. 

Vezi mai jos sfaturile specialiștilor!

Direcția de Sănătate Publică Bihor recomandă:

Măsuri de protecție împotriva mușcăturii de țânțar:

- autoprotecția: Ministerului Sănătăţii recomandă folosirea mijloacelor de protecție fizică a populației pentru evitarea expunerii la înțepăturile țânțarilor, protecția tegumentelor - îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, șosete, folosirea mănușilor, utilizarea substanțelor repelente conținând DEET (N,N-diethyl-3- methylbenzamide) pe părțile neacoperite ale corpului

- evitarea pătrunderii țânțarilor în case prin închiderea ușilor și a ferestrelor sau prin punerea de plase la uși și ferestre. Utilizarea în interiorul locuinței de spray-uri sau alte produse cu insecticide

- măsuri în gospodăriile individuale pentru a elimina eventualele depozite de deșeuri și apă stagnantă, care pot favoriza dezvoltarea țânțarilor, prin golirea recipientelor de colectare a apei pluviale, a jardinierelor, a bidoanelor și a găleților, îndepărtarea anvelopelor uzate din curți, curățarea jgheaburilor înfundate, aplicarea măsurilor de dezinsecție împotriva vectorilor în gospodăriile personale

- evitarea zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)

- țânțarii transmit o serie de boli, cum sunt encefalitele (West Nile si Encefalita Europei Centrale). În cazul în care prezentați semne şi / sau simptome de boală prezentaţi-vă de urgenţă la cel mai apropiat cabinet medical

Măsuri de protecție împotriva mușcăturii de căpușe:

- când faceți o drumeție sau ieșiți la iarbă verde, purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor eventualele căpușe), pantaloni lungi cu elastic jos sau introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă, șapcă și, eventual, mănuși. E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje – pantofi sport în loc de papuci, sandale.

- evitați să treceți prin tufișuri sau zone cu iarbă înaltă. Folosiți pături pentru picnic deschise la culoare, folosiți plase anti-insecte/folie de protecție când dormiți în aer liber sau în cort.

- se pot folosi substanțe de tipul spray, loțiuni, unguente care previn infectarea cu căpușe. Acestea se pot aplica pe piele sau pe haine (conform indicațiilor de utilizare) și pot fi achiziționate din farmacii. Atenție! În cazul copiilor se pot utiliza doar produse adecvate vărstei lor.

- faceți un duș când vă întoarceți din excursie sau de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze, așadar e posibil să scăpați de cele nefixate.

- dacă locuiți la curte, îngrijiți cu mare atenție grădina, spațiile de depozitare, pereții casei – mai ales eventualele crăpături apărute. Curățați corespunzător tufișurile, îndepărtați frunzele uscate, tundeți periodic iarba, depozitați lemnele în locuri expuse la soare.

- căpușele pot transmite, prin mușcătură, o serie de boli precum encefalita de căpușe, boala Lyme (borelioza Lyme). Nu tratați cu indiferență mușcătura de căpușă! Căpușele trebuie îndepărtate în întregime imediat ce sunt descoperite. Îndepărtarea corectă și completă a căpușelor se poate efectua doar de către personal medical calificat! Pentru orice suspiciune de boală adresați-vă medicului!

 Măsuri de protecție pentru prevenirea intoxicaţiilor cu ciuperci:

- consumul ciupercilor de cultură, provenite din unităţi autorizate şi / sau însoţite de certificate de calitate, evitarea cumpărării ciupercilor de la comercianţii ambulanţi, culegătorii amatori, persoane străine de la marginea drumurilor;

- evitarea culesului / consumului ciupercilor din flora spontană (păduri, păşuni);

- neimplicarea copiilor în procesul de culegere a  ciupercilor;

- ciupercile otrăvitoare nu-şi pierd toxicitatea prin preparare! Toxinele ciupercilor sunt foarte rezistente la prelucrarea termică şi nu se distrug.

- ceapa, usturoiul sau pătrunjelul care se schimbă la culoare, lingura de argint, nu sunt indicatori specifici ai toxicităţii ciupercilor. De asemenea este absolut greşit să considerăm că ciupercile care sunt mâncate de insecte, sunt comestibile. Pentru insecte toxina poate fi inofensivă datorită metabolismului diferit de cel al omului.

Măsuri pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare:

- păstrați produsele alimentare la temperaturi adecvate;

- înainte de preparea alimentelor, de servirea mesei și după folosirea toaletei, spălați-vă bine pe mâini cu apă și săpun;

- preparați și serviți masa în spații curate;

- evitați consumul alimentelor al căror aspect, miros și gust sunt modificate

ISU Crișana oferă de asemenea recomandări pentru a se evita pierderea de vieți omenești:

 - scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;

-  nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

- nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

 - nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii, aceste acte de teribilism putând avea consecinţe grave;

 - nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;

 - echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate  de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;

 -explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate (râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd,  canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, respectiv Lacul Sântion), iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact ;

În caz de furtună, ISU recomandă:

- întrerupeţi orice activităţi în aer liber;

- intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism;

- închideţi ferestrele şi uşile;

- evitaţi duşurile ori sălile de baie deoarece conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate;

- deconectaţi aparatele şi echipamentele electrice, întrucât acestea se pot defecta ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

În timpul unei furtuni:

- dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;

- reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;

- nu vă întindeţi pe pământ;

- evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;

- dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;

- dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;

- dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat

De asemenea, Protecția Consumatorului recomandă:

- verificați în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc) având în vedere ca temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare și refuzați produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect mazguit, miros de acru, aspect spongios de inceput de fermentare, produs deformat și consistență moale-inghețată, ambalaje deformate, etc);

- atunci când cumpărați produse alimentare, acordați atenție deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări, este rupt sau deteriorat înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranță pentru consumator, evitați să achizitionați astfel de produse;

- verificati daca este respectata temperatura la care este depozitat/expus la vanzare produsul alimentar ales de dumneavoastra ( temperatura mentionata de producator  pe eticheta ce insoteste produsul trebuie sa coincida cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achizitionat);

- nu recongelati un produs alimentar dupa ce acesta  a fost decongelat, daca producatorul interzice acesta actiune ( prin mentionare pe eticheta);

- perioada cu temperaturi caniculare determina un consum mai mare de lichide ( apa minerala naturala, apa de masa, sucuri de fructe, bauturi racoritoare) la achizitionarea carora recomandam sa acordati atentie deosebita asupra modului de depozitare si expunere avand in vedere ca expunerea acestora sub actiunea directa a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor mentionate;

- va atragem atentia asupra legumelor si fructelor comercializate in cadrul pietelor in spatii deschise unde temperatura mediului ambiant foarte ridicata afecteaza calitatea produselor ( deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeturilor etc);

- nu cumparati produse alimentare de la persoane si din locuri neautorizate (ex statii de tramvai); comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care va poate afecta sanatatea. Totodata, nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala in cazul unei eventuale reclamatii.

- verificati cu atentie  data durabilitatii minimale, data limita de consum a produselor (termen de valabilitate);

- la cumpararea produselor alimentare solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care doriti sa reclamati calitatea unui produs.

- refuzati produsele alimentare care prezinta modificari ale aspectului, culorii, consistentei, gustului, mirosului care nu sunt proprii produsului respectiv;

- refuzati produsele alimentare care prezinta aspect necorespunzator;

- refuzati produsele alimentare care prezinta urme de mucegai, exceptandu-le pe acelea la care se utilizeaza mucegaiurile prin procedee tehnologice autorizate;

În cazul in care suferiti de alergie la un component alimentar, nu ezitati sa solicitati personalului de servire informatii referitoare la aceste ingrediente;

Solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui serviciu;

Nu frecventati unitati de alimentatie publica si nu cumparati produse alimentare din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de preparare si comercializare si riscati sa consumati produse neconforme sau chiar nesigure care pot sa va afecteze sanatatea.

- consumatorii care vor sa foloseasca piscine, stranduri, bazine de inot sau alte zone de imbaiere publica trebuie sa acorde atentie maxima informatiilor cu privire la:

- afisarea vizibila a tarifelor serviciilor de care doresc sa beneficieze si emiterea unui document fiscal pentru contravaloarea acestora deoarece acesta este necesar in cazul unei reclamatii;

- existenta si afisarea la loc vizibil a Regulamentului continand masurile de igiena ce trebuie respectate de cei care folosesc bazinele de inot/strand/piscina;

- existenta avertizarilor de adancime, vizibile clar, pozitionate in punctele de maxima adancime si bine delimitate fata de trambuline, patforme si alte facilitati similare;

- existenta anexelor la bazinele de inot si piscine (vestiare, dusuri si grupuri sanitare separate pentru femei si barbati), cu respectarea conditiilor de dotare a materialelor nenesare igienei personale si a controlarii starii de curatenie;

- existenta la bazinele acoperite sau neacoperite a finisajelor interioare corespunzatoare;

- interzicerea accesului in piscine a persoanelor cu plagi deschise, dermite, dermatoze.