Pe 12 octombrie, în Oradea se sărbătoreşte ziua oraşului. Acum 100 de ani, la acea dată, în urbea de pe Criş era fixată prima zi a calendarului Marii Uniri.
Oradea anului 1918 stagna din cauza războiului, dar din punct de vedere politic lucrurile se mişcau parcă mai bine ca oricând. În toamnă era evident că Imperiul Austro-Ungar intrase în istorie, iar noi state aveau să apară în locul său. În cazul României se vorbea de... extindere. De aceea, Partidul Naţional Român şi-a convocat Adunarea Generală la Oradea, pregătind primul episod pentru alipirea Ardealului la România. Astfel, interesele tuturor românilor aveau să fie reprezentate de România la conferinţa de pace de după război.
De ce Oradea? A fost propunerea avocatului Aurel Lazăr, care şi-a pus casa la dispoziţia colegilor, membri marcanţi ai politicii româneşti din Transilvania. Populaţia românească a oraşului era de circa 8% (din 65.000 locuitori), dar asta nu a împiedicat PNR ca pe 12 octombrie 1918 să adopte aici Declaraţia de autodeterminare a românilor de dincoace de Carpaţi.
Deşi nu se referea expres la unire, documentul a declanşat "procedurile" necesare realizării acesteia, adică "ruperea" definitivă a Transilvaniei, Crişanei, Banatului şi Maramureşului de Ungaria, prin "independenţa" etnicilor români, majoritari în cele patru provincii. Era primul pas al "migrării" lor către România.
Declaraţia de la Oradea a fost citită apoi în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod, el primind aprecierile şi tot el înfruntând huiduielile. Existând un astfel de document, tradus şi oficializat, s-a putut convoca Marea Adunare Naţională din 1 decembrie de la Alba Iulia şi s-au putut alege delegaţii, Bihorul trimiţând 131 de oficiali. Oradea devenea, astfel, prima "cetate a Unirii".
12 octombrie a devenit Ziua Oradiei foarte târziu, în 1992. Dar momentul trebuie sărbătorit la fel de aplecat, nu doar de Centenar, tocmai pentru că a fost un succes politic esenţial.