Înainte de a schimba la faţă Piaţa Unirii, edilii susţineau că Oradea are nevoie şi merită o piaţă centrală pietonală, propice evenimentelor. La doi ani după ce au dat-o în funcţiune, s-au răzgândit!

Primarul Ilie Bolojan a decis că zona centrală a oraşului nu mai poate găzdui evenimente care presupun montarea de scene ori accesul unor utilaje, astfel că acestea vor fi "relocate" în Cetate, un loc pe care administraţia locală n-a reuşit să-l anime...

Piaţa petrecerilor

În 2010, când s-a dezbătut public reabilitarea Pieţei Unirii, primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Mircea Mălan susţineau că Oradea are nevoie de o piaţă care să servească drept loc de întâlnire pentru locuitorii oraşului, dorind astfel să-i potolească pe ecologiştii care se opuneau defrişărilor din centru.

"Scopul acestui proiect este de a oferi cetăţenilor o zonă pietonală mai extinsă pentru relaxare şi agrement, crescându-i utilitatea publică şi rolul în viaţa comunităţii, precum şi de a creşte atractivitatea zonei pentru vizitatori şi turişti", spunea primarul pe 9 noiembrie 2010, când Consiliul Local a votat reabilitarea pieţei.

În 2016, lucrările au fost finalizate şi Primăria a dat startul evenimentelor: Street Food, Toamna Orădeană, Târgul de Crăciun şi multe altele au adunat mii de oameni în centrul oraşului. Recordul s-a înregistrat la un concert Carla’s Dreams, de Ziua Oraşului, când peste 15.000 de petrecăreţi au umplut Piaţa!

Fără maşini şi macarale!

La începutul anului 2018, însă, în piaţă au apărut problemele: dalele albe din piatră trani au crăpat, iar asocierea de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, care a realizat lucrările de reabilitare, a fost nevoită să le înlocuiască, întrucât oferise o garanţie de 10 ani. Schimbate în iunie, dalele au cedat din nou. Constructorii au dat vina pe greutatea suportată de acestea, iar edilii Oradiei au luat o decizie extremă: Piaţa Unirii nu va mai găzdui concerte ori alte evenimente care implică montarea de scene ori accesul maşinilor, indiferent de greutatea lor.  

Ilie Bolojan, primar OradeaDecizia nu a fost anunţată public, ci doar aflată "pe surse" de jurnalişti. Confruntat, Ilie Bolojan (foto) a recunoscut-o public joia trecută. "Piaţa Unirii este deschisă pentru evenimente, dar nu pentru cele care presupun calarea unor macarale sau accesul cu maşini. De ce? Pentru că această zonă este exclusiv pietonală", a răspuns primarul. Ca să "îndulcească" situaţia, edilul a spus că vor putea fi montate în continuare scene, dar nu în faţa Palatului Vulturul Negru, ci în partea opusă, către strada Avram Iancu, pe piatra cubică.

"Nu pentru tancuri"

Deşi n-a spus-o pe şleau, Bolojan a decis deja că evenimente importante precum Toamna Orădeană ori Târgul de Crăciun se vor ţine în Cetate. "Avem un spaţiu în Cetate pe care dorim să îl valorificăm mai mult, unde nu există niciun fel de deranj, unde piatra permite orice fel de acces. Prin urmare, o parte din evenimentele care erau organizate în centru şi care presupuneau intrarea de maşini, macarale, sisteme de ridicat în perimetrul din faţa Palatului Vulturul Negru nu vor mai fi organizate în Piaţa Unirii", a recunoscut edilul.

Întrebat dacă asta nu contrazice chiar argumentele sale înainte de reabilitarea pieţei, primarul a fost de-a dreptul iritat. "Scopul nu a fost să treacă tancurile peste tot. În zona respectivă s-au amplasat structuri care depăşeau greutatea apreciată pentru oameni", a spus Bolojan. Uitând că tot Primăria e cea care a permis şi accesul "tancurilor"...

Nu călcaţi iarba!

Mircea Mălan, viceprimar OradeaViceprimarul Mircea Mălan (foto) susţine la rându-i că decizia de a goli Piaţa Unirii e întemeiată. "Nu numai dalele se distrug, ci şi spaţiile verzi. Piaţa nu se pretează pentru evenimente de anvergură, cu tarabe, corturi şi maşinării, pentru că se distruge".  Aşadar, în centrul oraşului vor avea loc doar manifestări "care să nu depăşească capacitatea". "«Capacitatea» înseamnă să încapă oamenii, să nu stea pe spaţiile verzi", a precizat Mălan.

Înainte de a interzice evenimentele mari în piaţă, edilii ar fi putut lua măcar în considerare soluţii folosite de alte oraşe. De pildă, organizatorii festivalului Untold, organizat pe Cluj Arena, folosesc o podea de tip "portfloor", care se montează peste gazon şi, întrucât distribuie greutatea în mod egal, previne producerea de pagube. Firele de gazon rezistă sub presiunea scenei şi a zecilor de mii de oameni. Un test pe care, după cum se vede, piaţa centrală orădeană l-a picat cu brio...


VOCEA STRĂZII

Ce părere aveţi despre decizia Primăriei de a nu mai permite organizarea de evenimente de amploare în Piaţa Unirii?

Să pună gard şi taxă de intrare! Păcat de această decizie. De ce avem o piaţă aşa frumoasă dacă e făcută doar de faţadă, cu o calitate foarte proastă?

Xavier Dominic

Păcat că au trecut doi ani ca să vă convingeţi că evenimentele nu aveau ce să caute în Piaţa Unirii, zonă pietonală şi recent renovată.

Gabi Arghiroiu

Eu cred că această decizie a Primăriei este bună. Aş fi bucuros să văd că toate plantele călcate în picioare vor reînvia în Piaţa Unirii.

Cristian Lucaci

Pentru ce s-a făcut centrul atunci? Să ne plimbăm cu grijă pe dale, să nu crape? Fără loc de umbră şi cu bănci incomode. Mai bine închideţi piaţa.

Bujorel Voinic

Dincolo, în orice oraş, oamenii stau liniştiţi pe iarbă, numai la noi e gândirea cu "nu călca iarba". Mă mir că nu se plâng că stăm pe iarbă în parc.

Adrian Hava

Foarte bine, este destul loc în Cetate. Din cauza evenimentelor din Piaţa Unirii, numai se blochează străzile şi se închide circulaţia.

Ioana Purdea