De şapte ani, la începutul fiecărei toamne, orădenii sunt invitaţi să alerge la un maraton care se desfăşoară pe străzile oraşului şi, dealtfel, îi şi poartă numele: Oradea City Running Day. Provocarea a lansat-o Asociaţia Xterra Sport, anume înfiinţată pentru a stimula locuitorii oraşului să renunţe la sedentarism.

Pe lângă acest semimaraton, organizaţia mai organizează şi alte competiţii sportive, dedicate deopotrivă amatorilor şi profesioniştilor, pentru că preşedintele Xterra Sport, orădeanul József Deme, este un fost sportiv care n-a uitat secretul unei vieţi sănătoase.

Atlet prin muncă

Ajuns acum la 41 de ani, József Deme a fost un pasionat al sportului încă de mic. La început a practicat baschetul, pe care l-a abandonat însă de dragul atletismului. "Aveam 15 ani şi sora mea făcea atletism. Odată, atleţii m-au chemat la un antrenament de-al lor, ca să-i învăţ regulile baschetului. Până la urmă, am devenit eu atlet", povesteşte Józsi. De îndată ce a încercat pista s-a simţit mai liber ca nicicând. "Cred că m-am născut ca să alerg", zice el.

Recunoaşte că n-a fost înzestrat cu talentul necesar unui atlet profesionist. În schimb, a muncit din greu, antrenându-se fără să se plângă. "Timp de 13 ani am făcut atletism de performanţă, la probele semifond şi fond. Nu am obţinut rezultate remarcabile pe plan internaţional, dar am lucrat alături de campioanele olimpice şi mondiale Gabriela Szabo şi Lidia Şimon", spune bărbatul, cu mândrie.

Pentru sănătate

Pe lângă faptul că l-a disciplinat, sportul i-a oferit lui Józsi şi anduranţa necesară pentru drumeţii, el fiind totodată un împătimit al cărărilor montane. În plus, a conştientizat cât de important este sportul pentru o viaţă sănătoasă. "Este cea mai eficientă metodă pentru a preveni orice boală", spune bărbatul.

Tocmai de aceea, în toamna lui 2010, în timp ce alerga pe pista din Băile Felix, s-a decis să-şi provoace concetăţenii la fugă şi, implicit, la o viaţă sănătoasă. "Mi-a venit în cap ideea de Oradea City Running Day, un maraton prin oraş, pentru că în anii în care am fost sportiv de performanţă am participat la multe concursuri de alergare pe şosea în străinătate. Mi-am dorit ca şi oraşul meu natal să aibă o competiţie de acest gen", explică József.

Alături de trei prieteni, în 2011 a fondat Asociaţia Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, pentru a organiza competiţii de masă. În toamna aceluiaşi an avea loc deja prima ediţie a concursului Oradea City Running Day, care a reunit aproape 500 de alergători. Semn că exista interes...

Sport şi caritate

Devenit deja o tradiţie, concursul reuneşte deopotrivă amatori şi profesionişti, având un traseu de semimaraton, lung de 21 kilometri, dar şi o cursă populară, pe o distanţă de 4,5 kilometri, accesibilă cam oricui. În plus, angajaţii firmelor pot participa la o ştafetă, iar copiii la o cursă rezervată lor, de 1 kilometru.

Chiar dacă cei mai mulţi alergători sunt orădeni, la acest concurs vin sportivi din toată ţara, dar şi din străinătate. Desfăşurată în urmă cu o lună, ediţia din acest an a adunat competitori din România, Ungaria, Slovacia, Irlanda, Spania, Marea Britanie şi chiar SUA. "Mă bucur că acest concurs a devenit un mic brand pentru oraş şi că noi contribuim la acest segment de turism sportiv", zice Józsi.

În plus, Xterra Sport mai organizează anual şi "Ironman", un triatlon în care sportivii trebuie să înoate, să pedaleze şi să alerge, precum şi evenimentul "24 de ore pentru un zâmbet", în care doi concurenţi aleargă pe bandă sau pedalează pe o bicicletă staţionară, timp de 24 de ore, cu scopul de a aduna donaţii pentru secţia de oncologie pediatrică a Spitalului Municipal.

Concursuri pentru toţi

De asemenea, din acest an asociaţia a mai adăugat două evenimente în calendar: Crosul Cetăţii şi Oradea Night Run, care a avut loc chiar sâmbăta trecută, constând într-o alergare nocturnă prin centrul oraşului, pe trasee de 21 km şi de 4,2 km.

Adesea, la concursurile Xterra participă, alături de profesionişti, şi oameni de afaceri ori politicieni. "Toată lumea e binevenită la evenimentele noastre, indiferent de ocupaţie şi vârstă. Contează să se simtă bine făcând mişcare", explică preşedintele asociaţiei.

La concursurile pe care le organizează, fiind şi fotograf profesionist, Józsi imortalizează sportivii, atât ca să le ofere o amintire, cât şi ca să încurajeze persoane care încă n-au participat. Până la urmă, niciodată nu e prea târziu să alergi spre o viaţă sănătoasă.