Sunt consilier local al oraşului Aleşd din iulie 2016. Ca formare profesională, la bază, sunt profesor, dar ulterior debutului în învăţământ m-am reorientat profesional, iar în prezent sunt administrator la o societate cu răspundere limitată.

Ca preşedinte al Comisiei de învăţământ din cadrul Consiliului Local Aleşd, mi s-a părut normal şi necesar să mă gândesc la promovarea unui proiect de hotărâre în acest domeniu. Ideea mi-a venit în urma unui articol apărut în mass-media despre necesitatea implicării administraţiei locale în acordarea de burse elevilor, când mi-am dat seama că trebuie să fac ceva în acest sens.

Am luat legătura cu reprezentantul Consiliului Judeţean al Elevilor şi am cerut sprijinul primarului oraşului Aleşd. Din fericire pentru elevi, proiectul pe care l-am propus, de acordare a unor burse de merit în cuantum de 100 de lei pe lună pentru elevii cu medii generale de peste 8,50, a fost aprobat, bineînţeles, după îndelungi dezbateri în şedinţa Consiliului Local. Astăzi, elevii de la Colegiul Tehnic Alexandru Roman şi-au primit deja bursele aferente primelor patru luni din acest an, iar în zilele următoare le vor primi şi cei de la Liceul Teoretic Constantin Şerban.

Bursele pe care liceenii le primesc nu sunt un ajutor social, ci o formă de sprijin material ce vizează stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi disciplină. Sunt, dacă doriţi, modalitatea prin care le transmitem un mesaj: munca lor contează, este benefică comunităţii în care trăim, şi aşteptăm ca pe piaţa muncii să-i regăsim cu aceleaşi realizări merituoase. Fiţi curajoşi! Fiţi îndrăzneţi!

De asemenea, mi-ar plăcea să văd că şi colegi din alte oraşe urmează modelul Aleşdului. Cu toţii trebuie să înţelegem că trebuie să investim în copiii noştri şi să le "exploatăm" potenţialul în comunităţile de care aparţin. Până la urmă, aşa ne asigurăm viitorul.

Cătălin Mănoiu
Consilier local ALDE, Aleşd