În cele zece luni trecute de la inaugurarea centrului de colectare selectivă a deşeurilor amenajat de RER Vest pe strada Thurzo Sandor, orădenii au depus aici aproape 1.200 tone de deşeuri.

Aşa cum se ştie, persoanele fizice cu domiciliul în Oradea pot lăsa gratuit mai multe tipuri de deșeuri: deşeuri cu conținut periculos, materiale textile, bunuri reutilizabile, ambalaje metalice, obiecte de uz caznic, sticlă, deșeuri electrice/electrocasnice și electronice, materiale plastice, hârtie și carton, lemn și mobilier, deșeuri vegetale, dar și deșeuri provenind din construcții şi amenajări.

Un bilanţ arată că până acum au fost depuse aici 1160,58 tone de deşeuri, din care 459,28 tone moloz, 350,74 tone moloz amestecat, 86,9 tone deșeuri biodegradabile, 92,52 tone deșeuri voluminoase (mobilier vechi), 36,36 tone textile, 134,79 tone deșeuri reciclabile. Din acestea din urmă, cele mai multe, 41,86 tone, au fost plastic, 35,26 tone - sticlă, 27,16 tone - hârtie, 2,3 tone - uz caznic, 7,06 tone - metal, 0,73 tone - cutii cu vopsea, 12,87 - DEEE, 7,54 tone - anvelope uzate.

În prezent, Primăria caută un amplasament potrivit pentru construirea unui al doilea centru de acest gen.