Pentru a veni în ajutorul orădenilor şi a-i stimula să colecteze selectiv cât mai multe din deşeurile pe care le produc, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service a introdus, de un an, un serviciu gratuit de SMS, prin care îşi anunţă clienţii persoane fizice când trebuie să scoată sacii galbeni cu fracţia uscată în stradă.

Doar jumătate din clienţi beneficiază, însă, de această facilitate. Asta pentru că zeci de mii de orădeni nu şi-au declarat un număr de telefon mobil către operatorul de salubritate. Motiv pentru care RER le aminteşte cât de uşor îşi pot actualiza aceste date.

Memento gratuit

În zilele de duminică sau joi, orădenii care locuiesc la casă primesc un SMS de la operatorul licenţiat de salubritate, prin care li se reaminteşte că a doua zi utilajele vor trece pe strada lor şi vor colecta fracţia uscată, adică deşeurile care pot fi reciclate.

La fel precum colectarea în sine, şi acest serviciu, introdus de RER Ecologic Service în noiembrie anul trecut, este absolut gratuit pentru orădeni. Scopul este lesne de înţeles: să-i ajute pe cetăţeni să nu uite să scoată deşeurile reciclabile în stradă. Tot prin SMS, RER îşi anunţă clienţii şi când li se eliberează facturile, respectiv suma pe care o au de plătit.

Aceste mesaje le primesc, însă, doar jumătate din persoanele fizice care au contract cu operatorul de salubritate. Pentru cealaltă jumătate, RER Ecologic Service nu are declarat niciun număr de mobil la care să trimită SMS.

Totul online

Aşadar, orădenii care vor să primească mesaje de la operatorul de salubritate trebuie să-şi actualizeze informaţiile oferite societăţii, transmiţând un număr de telefon de contact. Acest lucru se poate face prin mai multe modalităţi. De exemplu, prin e-mail, la adresa contracte@reroradea.ro, alături de nume, codul client (regăsit pe factură) şi adresă, sau telefonic, sunând la numărul 0259-433.044, interior 244.

O altă variantă este tot electronică. Pe site-ul www.reroradea.ro, orice client al societăţii îşi poate face rapid un cont, în care să-şi declare şi numărul de mobil. Înregistrat pe site, orice orădean va putea să îşi vadă facturile, să le plătească online şi să-şi actualizeze oricând informaţiile de client. Simplu, rapid, eficient...