Anul 2017 a consemnat un record pentru turismul orădean. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în oraş au ajuns anul trecut peste 223.000 de turişti, cu 17,5% mai mulţi decât în 2016.

Împreună cu turiştii din comuna vecină Sânmartin, unde se află Băile Felix şi 1 Mai, Oradea a adunat, astfel, mai mulţi musafiri decât Clujul ori Sibiul.

Musafiri de Oradea

La fiecare început de an, INS transmite tuturor primăriilor felurite date statistice, inclusiv cele din sectorul turismului. Destul de schematice, acestea nu oferă decât o imagine globală, dar cert este că la Oradea au adus veşti bune!

"Numărul total al turiştilor care au stat cel puţin o noapte în oraş a fost de 223.356. Este un record, cel puţin pentru ultimii ani, de când culeg eu astfel de date", spune Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR). Greu de crezut, însă, că înainte de înfiinţarea acestei asociaţii, care a lucrat serios la promovarea oraşului ca destinaţie turistică, Oradea să fi avut mai mulţi "musafiri"...

În 2016, în oraşul de pe Crişul Repede au venit 190.002 turişti, aşadar se poate spune că anul trecut a fost primul în care numărul vizitatorilor l-a depăşit pe cel al localnicilor (222.193 de persoane). Trebuie menţionat, însă, că INS numără doar turiştii care rămân cel puţin o noapte în oraş, aşadar nu şi pe cei care vin numai pentru o zi aici.

Turism de vară

Cele mai aglomerate luni, din punct de vedere turistic, au fost, fireşte, cele de vară: în iulie, Oradea a fost vizitată de 54.179 de persoane, în august de 52.936, iar în septembrie de 46.795. În schimb, cei mai puţini turişti au fost în ianuarie (15.028), martie (20.031) şi februarie (24.970).

Conform datelor INS, în Oradea a crescut şi capacitatea de cazare: în 2017 numărul de locuri din hotelurile şi pensiunile oraşului a ajuns la 2.608, cu câteva zeci mai multe decât în 2016, când erau 2.525. "Gradul de ocupare este de 46%, ceea ce înseamnă că un loc de cazare a fost ocupat 167 de zile din totalul de 365 din an", precizează Jurca.

Mai puţine înnoptări

Interesant este că, deşi numărul de turişti a crescut semnificativ, în Oradea a scăzut numărul înnoptărilor, acestea ajungând, de la 421.062 în anul precedent, la 407.219 în 2017. "Este o anomalie pe care INS nu a explicat-o încă, deşi am cerut lămuriri", spune Jurca. Motivele ar putea fi trei: turiştii oraşului, deşi mai mulţi, petrec puţin timp aici, Oradea este predominant vizitată de familii cu copii (care se cazează într-o singură cameră) sau hotelurile şi pensiunile nu declară toţi turiştii.

Deocamdată, nu se poate şti care dintre explicaţii este cea reală, la fel cum nu reies din statistici nici alte detalii utile despre profilul turiştilor din Oradea. INS nu furnizează astfel de informaţii, iar hotelurile, deşi le raportează către Institut, refuză să le prezinte public, invocând reguli interne. Tocmai de aceea, şeful APTOR îşi doreşte ca, în următorii ani, Oradea să îşi facă propriile studii pentru a-şi "contura" turiştii, astfel încât să ştie exact de unde vin aceştia, ce profil şi ce necesităţi au, câţi bani cheltuie în oraş ş.a.m.d.

Ambiţii mai mari

Ce este cert în privinţa turiştilor din Oradea e că mulţi vin atraşi şi de băile termale vecine oraşului. De altfel, comuna Sânmartin a cunoscut şi ea, în 2017, o creştere a numărului de turişti cu 14,2%, ajungând la un total de 201.537 "musafiri". Aşadar, împreună, Oradea şi Sânmartinul au cazat mai mulţi turişti decât Timişoara, oraş vizitat anul trecut de 312.000 de persoane, Cluj-Napoca, unde au fost 370.000 de turişti, sau chiar Sibiu, cu 371.000 vizitatori.

"Suntem într-o creştere accentuată, este adevărat, dar scopul nostru este ca Oradea să ajungă mai sus în clasamentul naţional. Pe TripAdvisor (n.r. cel mai mare şi cunoscut site de turism din lume) suntem în top 5, vrem să urcăm şi în statisticile oficiale", spune Jurca.

Tocmai de aceea, APTOR are de gând să continue promovarea Oradiei la târgurile de turism din ţară şi din străinătate şi să programeze cât mai multe evenimente interesante în oraş, astfel încât, laolaltă cu localnicii, turiştii să nu se plictisească. De asemenea, asociaţia pregăteşte şi un proiect pentru montarea de marcaje turistice, care însă va fi implementat doar în 2019, după ce proiectele de modernizare şi reabilitare din preajma principalelor obiective turistice, precum strada Vasile Alecsandri ori Piaţa Ferdinand, vor fi încheiate. Iar turiştii nu vor mai trebui ghidaţi prin şantiere...