Scenă: ora 7.45 a.m., aglomeraţie la semafoarele care dirijează părinţii în drum spre şcoală. Se formează ambuteiaj deoarece şoferi grăbiţi blochează intersecţiile în care intră pe roşu, deşi le e clar că nu fac decât să-i împiedice pe cei care au verde să meargă mai departe. Exemplele ar putea continua: seminţe în faţa băncilor, mobilier urban distrus, dejecţii de câini la tot pasul, maşini parcate pe liniile de tramvai, etc. etc..
Comune acestor situaţii le este aparenta ignorare a reacţiilor celorlalţi de cătrei cei care le provoacă. În limba română acestui gen de atitudine i se spune nesimţire.
Scene de genul acesta au loc la noi mai frecvent decât în ţările occidentale. Înseamnă, logic, că incidenţa nesimţirii este mai mare la noi decât în lumea aşa-zis civilizată. Din păcate, nesimţirea asta ne urâţeşte viaţa, nu doar oraşul.
Suntem oare o naţiune de nesimţiţi? Încercând să înţelegem mai de aproape ce se întâmplă cu cei aşa-zis nesimţiţi vom constata că, dincolo de spoiala de agresivitate defensivă, adică tupeu, este ceva raţional: anticiparea faptului că la fel ar face şi alţii. Dacă vedem astfel gesturile neplăcute ale multor compatrioţi, acestea ni se vor părea un pic mai logice. Numai un fraier se poartă ca un mieluşel într-o lume de hiene.
Ceea ce ne lipseşte nouă ca naţiune, implicit şi orădenilor, este o părere optimistă despre intenţiile şi acţiunile celorlalţi. Da, românii se văd pe ei înşişi ca ospitalieri, inteligenţi şi frumoşi, dar totuşi se aşteaptă să se arunce gunoaie pe jos, să se bage în faţă la cozi ş.a.m.d. Din nefericire, prea mulţi se grăbesc să confirme aceste aşteptări deplorabile, astfel încât mizeria umană şi materială tinde să se perpetueze printr-un cerc vicios.
Sunt mulţi, e drept, şi cei care fac dezinteresat fapte frumoase şi generoase. Căutaţi-i, adeseori sunt şi timizi. Aceşti eroi fără intenţie merită ocrotiţi şi imitaţi. Prin exemplul lor, încet-încet poate vom deveni toţi optimişti. Iar oraşul mai curat.
Adrian Hatos
sociolog