Poliţia Locală Oradea continuă să verifice modul în care orădenii respectă normele privind colectarea selectivă a deşeurilor. Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice trebuie să arunce deşeurile menajere separat de cele care pot fi reciclate, adică hârtii, cartoane, PET-uri, doze de metal, plasticuri, sticle şi folii de nylon.

Pentru a se asigura că această obligaţie este respectată, Poliţia Locală face nenumărate controale în containerele orădenilor. Când au constatat că deşeurile sunt aruncate de-a valma, agenţii au dat şi amenzi. În acest an, 179 asociaţii de proprietari şi firme din oraş au primit amenzi, în valoare totală de 44.000 de lei, iar poliţiştii avertizează că vor continua aceste verificări.

Pe de altă parte, operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, a suplimentat numărul containerelor de culoare galbenă, destinate deşeurilor reciclabile. În prezent, aproape în fiecare ţarc din oraş, numărul recipientelor galbene este egal cu cel al containerelor cu capace negre, în care se depun doar deşeurile menajere.

Obiectivul societăţii este ca, pe viitor, numărul recipientelor galbene să-l depăşească pe cel al containerelor şi pubelelor negre, semn că o cantitate tot mai mare de materiale refolosibile vor fi recuperate şi reciclate...