1948. Fondatorul școlii sanitare

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici orădeni a fost doctorul Mózes Károly (foto). A servit lumea medicală 60 de ani, timp în care a profesat, a coordonat școala medicală și a lăsat numeroase lucrări de specialitate. Născut în orașul de pe Crișul Repede în 1917, a absolvit studiile de specialitate la Facultatea de Medicină din Cluj în 1941.

Și-a început cariera de medic în Budapesta, la spitalul evreiesc Adel Brodi, dar a fost rapid chemat să servească frontul celui de-al Doilea Război Mondial, în Polonia, Ucraina și Rusia Sovietică, unde a îngrijit bolnavii și răniții.

S-a întors în Oradea în 1945, devenind șef de departament al Spitalului de Boli Infecțioase, unde a lucrat timp de 55 de ani. Era interesat de prezent, dar și de viitor, ocupându-se, din 1948, cu organizarea și conducerea Școlii Medii Tehnice Sanitare din Oradea, devenită Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu”.

A condus școala timp de 20 de ani, absolvenții săi fiind bine apreciați în lumea largă. Pasionat de munca sa, a devenit medic primar în 1971 și a continuat să lucreze ca voluntar al secțiilor de hepatită, boli digestive și aerogene până în 2001, la 83 de ani.

2020. Evocat an de an

Dr. Mózes Károly și-a trăit ultimii ani în Israel, alături de soția sa, Tereza, cunoscută pentru activitatea de muzeograf al Muzeului Țării Crișurilor și care în 2019 a împlinit 100 de ani. Pe 17 decembrie 2002, Mózes Károly a devenit cetățean de onoare al Oradiei. A decedat trei ani mai târziu.

Moștenirea sa este vizibilă astăzi în învățământul și bibliotecile orădene: Liceul Sanitar livrează și în prezent absolvenți, iar Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” deține din anul 2006 biblioteca medicală a acestuia, compusă din câteva mii de volume și manuscrise.

Dintre lucrările sale importante amintim „Tehnica îngrijirii bolnavului”, apărută în opt ediții, „Îngrijirea generală a bolnavului”, „Îngrijirea specială a bolnavului”, precum și „Istoria învățământului mediu sanitar din Oradea”.

Din 2011, în luna mai a fiecărui an, asistenții medicali cu activitate remarcabilă din Bihor, Sălaj și Satu Mare sunt răsplătiți cu Premiul Dr. Mózes Károly. Prilejul este folosit pentru evocarea personalității medicului, mai multe ediţii ale evenimentului, inclusiv cea din 2019, bucurându-se chiar de prezența fiului său, dr. Mózes Gábor (foto).