1728. Olosigul în reconstrucţie

La începutul secolului al XVIII-lea, Oradea era în tranziţie, revenindu-şi după luptele de cucerire a Cetăţii de către habsburgi, în dauna turcilor, care o ocupaseră. Una dintre zonele cu cele mai mari transformări a fost Olosigul, care se întindea pe malul drept al Crişului, pe sub viile de pe deal. În Evul Mediu, Olosigul era cunoscut drept Satul Latinilor deoarece aici se aşezaseră numeroşi italieni, care au edificat o cetate, între actualul Pod Dacia şi pasarela Intelectualilor.

După 1700, când a dispărut fortăreaţa, Olosigul a devenit centru politico-administrativ, au apărut străzi noi şi a început edificarea unor construcţii în stil baroc, prima fiind biserica Sfânta Brigitta, astăzi Biserica ortodoxă Sfânta Treime din Parcul Traian nr. 13, terminată în anul 1700 şi refăcută în 1722.

În timpul episcopului romano-catolic Emericus Csáky a fost ridicată Casa Comitatului (1728), care în prezent adăposteşte Prefectura şi Consiliul Judeţean. Ulterior, fiindcă la sediul Comitatului se oficiau şi actele de judecată, lângă această clădire a fost construit şi penitenciarul (1852). La acel moment, al jumătăţii secolului XIX, în jurul acestor imobile se afla o zonă de case, unele cu grădini generoase.

2017. Piaţă cu nume de parc

Transformarea Parcului Traian în modul în care arată în prezent a continuat după unificarea localităţilor ce au format Oradea (Velenţa, Olosig, Oraşul Nou şi Subcetate), procesul fiind derulat între anii 1849 şi 1860.

Cum oraşul extins avea nevoie de un centru juridic pe măsură, în anul 1898 era ridicat impunătorul Palat al Justiţiei. În apropierea acestuia a fost construit în 1909 sediul Baroului, iar cu doi ani înaintea începerii Primului Război Mondial, în 1912, era finalizat Palatul Băncii Austro-Ungare, acum sediul BNR.

Între aceste clădiri administrative şi judecătoreşti s-a remarcat cafeneaua Müller, care din 1868 servea ca loc de adunare a ziariştilor şi scriitorilor. În prezent, clădirea găzduieşte Muzeul Ady Endre, iar la subsol un restaurant.

Piaţa a purtat în timp mai multe denumiri, între care Tisza Kálmán (orădean care a fost prim-ministru al Ungariei) şi Lenin. După perioada stalinistă, locul a primit impropriul nume de Parcul Traian, păstrându-şi rolul de centru administrativ şi juridic consolidat de-a lungul a trei secole. În 2014, Primăria a lansat ideea pietonalizării parţiale a zonei, rămasă deocamdată ca perspectivă fără un termen clar stabilit.