1902. Un "Corso" pe malul Crişului

Parcul Libertăţii, întins de-a lungul malului drept al Crişului Repede în centrul Oradiei, are o istorie de peste un secol şi jumătate. Spaţiul verde, delimitat de o străduţă îngustă şi de albia râului, exista deja în perioada 1820-1830, fiind semnalat pe hărţile vremii. Prin 1859, în această zonă existau pe Criş trei insuliţe, situate în dreptul bisericii reformate Olosig, însă acestea nu erau conectate la parc.

După anul 1890, locul a fost reamenajat şi a devenit una dintre atracţiile urbei. Tranzitată de persoane de toate vârstele, de familii cu copii şi de intelectuali, cocheta alee a parcului căpătase denumirea de Corso, întocmai ca principala stradă comercială a oraşului, actuala pietonală Republicii.

Însă, spre deosebire de agitaţia străzii, parcul oferea liniştea unei plimbări în natură. Legătura cu malul stâng se făcea pe vechiul pod pietonal din fier cunoscut sub numele de Podul Paralelor. În cinstea marcării a o mie de ani de la stabilirea ungurilor în Panonia, în 1896 autorităţile au denumit locul Ezredévi Emléktér, adică Parcul Milenar.

2018. Culoare şi cultură

În perioada interbelică aspectul parcului a rămas neschimbat. Redenumit Promenada Eminescu, acesta încă era alegerea oamenilor de cultură, dar şi a altor orădeni, pentru relaxare.

Totodată însă, atrăgea cerşetorii şi vagabonzii, în presă apărând numeroase plângeri legate de prezenţa şi comportamentul lor antisocial, ei fiind făcuţi responsabili şi pentru distrugeri şi gunoaiele abandonate în parc. În epoca comunistă, aleea principală a fost asfaltată, iluminatul public a fost modernizat, iar un pod nou a luat locul celui vechi din fier.

În zilele noastre, Parcul Libertăţii a rămas o oază de verdeaţă, dar adaptată nevoilor omului contemporan. Busturile lui Iosif Vulcan şi Czárán Gyula, dar şi statuile lui Szacsvai Imre şi Lorántffy Zsuzsanna, populează parcul, unde funcţionează o cafenea şi o florărie.

De altfel, graţie Florius Art, parcul a căpătat şi mai multă culoare, angajaţii florăriei sădind aici mii de lalele. Tot ei au amplasat în parc o pianină la care poate cânta orice doritor. Partea dinspre Criş a parcului este amenajată cu mobilier urban din trunchiuri de copaci şi paleţi.