Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) a lansat brandul de oraş, conceptualizat împreună cu firma de consultanţă şi design Brandient.

Simbolul grafic al brandului Oradea este "Supercoroana", o transpunere metaforică prin desen "a staturii, unicităţii şi prestigiului oraşului". Compus din 5 coroane şi o inimă, logo-ul este însă greu de reprodus şi, mai ales, de înţeles...

Concurs degeaba

Oradea a început să-şi caute brandul de oraş anul trecut, când APTOR a lansat un concurs public pe această temă, dar competiţia a eşuat: deşi s-au trimis nu mai puţin de 180 de propuneri, nici una n-a fost pe placul juriului. Drept urmare, APTOR a contractat firma bucureşteană Brandient, cu renume în domeniu, pentru a imagina brandul Oradiei. Compania a încasat 28.000 euro pentru realizarea simbolurilor grafice şi a sloganului oraşului şi, potrivit unui comunicat al APTOR, a lucrat şi "pro bono".

Proiectul a fost coordonat de Mihai Jurca, director executiv al APTOR, cu sprijinul Primăriei şi după o consultare cu reprezentanţi ai unor grupuri economice şi de business, educaţie, culte, lideri de opinie, cultură şi arte, tineri şi studenţi, manageri de proiecte publice şi sociale, etc.

Despre mândrie şi demnitate

Produsul final n-a fost nici dezbătut public, nici analizat în timpul procesului de creaţie. Joia trecută, cu o oră înainte de a fi prezentat publicului, brandul a fost dezvăluit membrilor juriului concursului anterior. Nici aceştia n-au putut să mai "intervină", ci doar să ia la cunoştinţă...

APTOR a anunţat rezultatul printr-un comunicat de presă, care a prezentat noul brand ca fiind "Supercoroana", o transpunere metaforică prin desen a staturii, unicităţii şi prestigiului oraşului. "Fără să imite artefacte istorice, Supercoroana vorbeşte despre mândria şi demnitatea de a fi orădean, şi include: o coroană pentru trecutul istoric, pentru Oraşul regilor; o coroană pentru arhitectura art-nouveau a oraşului, pentru Oraşul muzeu; o coroană pentru natura minunată, pentru băile geotermale, fluturii, nuferii, pentru Oraşul geotermal; o coroană pentru o societate multi-etnică, pentru Oraşul cultelor; o coroană pentru o comunitate multi-culturală, pentru Oraşul cosmopolit şi o inimă pentru oamenii acestui oraş, pentru buna lor înţelegere şi armonie, pentru credinţele lor şi mai ales, pentru copiii lor", se arată în comunicat. O metaforă cam trasă de păr...

Petiţie anti-brand

Pe reţelele de socializare, mulţi orădeni au spus că mult mai eficient ar fi fost ca, în locul celor 5 coroane-simbol, logo-ul să fi avut coroana Sfântului Ladislau, cel considerat întemeietorul Oradiei. Sau că mai oportună ar fi fost desenarea a 7 coroane, în loc de 5, ţinând cont că Oradea este singurul oraş din ţară unde au fost înmormântaţi 7 regi. Nici inima din ansamblu nu a scăpat de critici: legătura ei cu coroanele nu este justificată şi dă impresia unei improvizaţii puerile.

Atât de mult le displace unor orădeni brandul oraşului, că vinerea trecută, pe un site specializat, a apărut şi o petiţie online pentru schimbarea lui. "Atât eu, cât şi alţi cetăţeni ai localităţii, am contribuit prin taxe la o cheltuială uriaşă de 28.000 euro şi mă simt păcălit pentru ceea ce a livrat societatea Brandient: o lucrare amatoricească ce pare a fi făcută în clipart de către un adolescent neexperimentat", arată iniţiatorul petiţiei.

Motto "Nouveau"

Sloganul Oradiei, deşi mai inspirat decât grafica, a stârnit şi el câteva rumori, în principal pentru că îmbină limbile engleză şi franceză. "Promisiunea brandului este «Art Nouveau, Life Nouveau» - o expresie inedită care uneşte trecutul, prezentul şi viitorul acestui oraş minunat şi binecuvântat", explică APTOR. Altfel spus, în Oradea începe acum "viaţa nouă"...

Evident, iniţiatorii brandului, dar şi cei care l-au imaginat, îl apără. Potrivit APTOR, "simbolul Supercoroanei surprinde armonios istoria, cultura şi patrimoniul bogat al acestui oraş", fiind totodată "un simbol al toleranţei şi acceptării diversităţii, în toate formele ei".

"Am finalizat unul dintre cele mai frumoase proiecte de branding făcute în 17 ani pentru România. Simbolul Supercoroanei este o metaforă a demnităţii si unicităţii Oradei, în timp şi în prezent, şi sper ca sub acest semn, această comunitate tolerantă, optimistă şi multi-culturală să prospere multă, multă vreme de acum înainte", a precizat, potrivit informării, Aneta Bogdan, managing partner Brandient. Cum ar zice orădeanul de stil nou: Life Nouveau, Life Beau!


VOCEA STRĂZII

Ce părere aveţi despre brandul Oradiei?

Brandurile de renume au logo-uri cu 1-2 culori şi o grafică simplă, care arată bine şi pe un antet, şi pe un banner. Nu e cazul „supercoroanei”.
Anamaria Ungureanu

Este nereprezentativ. Oradea are locuri frumoase care se puteau imprima pe emblemă, nu o coroană care nu reprezintă nimic.
Daniel Bozga

Mie personal mi se pare un logo destul de reprezentativ. Merge, mai ales pentru cei care se dau în vânt pentru trecutul oraşului.
Joó Árpád

Ce legătură are coroana cu Oradea? Braşovul are coroană, doar e Kronstadt. Explicaţia durează şi să o citeşti, dar să o spui altora.
Daniel Jolţa

Nu transmite mare lucru, este banal, chiar pueril. Explicaţia este acceptabilă, dar impactul vizual este departe de ce am sperat.
Geta Vlăduţescu

Sloganul îmi place şi atât. Logoul e doar un logo cu o inimă, că e la modă „I love” orice oraş. Simbolistica lasă de dorit.
Claudiu Szabo