Societatea de transport local OTL ar putea deveni metropolitană. Primarul Ilie Bolojan a propus înfiinţarea unui sistem de transport public comun atât pentru municipiu, cât şi pentru cele 11 comune vecine, ceea ce ar presupune existenţa unui singur operator şi, implicit, a unui abonament unic.

O idee care, însă, nu e pe placul tuturor edililor...

Călători de ZMO 

Din cele 11 comune membre în ZMO, în două - Borş şi Sânmartin - transportul public este asigurat de OTL. Asta înseamnă că, dacă îşi cumpără un abonament cu 125 lei, localnicii pot călători nelimitat atât cu autobuzele care îi aduc în oraş, cât şi cu orice mijloc de transport în comun din Oradea.

Primarul Ilie Bolojan, care deţine şi preşedinţia Zonei Metropolitane, a anunţat că îşi doreşte ca acest sistem să se extindă în următorii 4 ani.

"Noi am putea avea până în 2023 un sistem integrat cu o flotă nouă, cu trei tipuri de abonamente: de Oradea, de navetă, cum este Borş - Oradea, şi în toată zona metropolitană, astfel încât cu un singur abonament ai putea circula pe orice linie, de la Borş la Cetariu şi de la Cetariu la Oşorhei", a explicat Bolojan (foto), miercurea trecută, într-o conferinţă de presă.

Da sau ba? 

Deservit de OTL, serviciul de transport metropolitan va aduce beneficii deopotrivă localnicilor şi companiilor. "Pe de o parte, o bună circulaţie a cetăţenilor din toate localităţile din ZMO le permite să vină la locurile de muncă, iar pe de altă parte va permite extinderea bazinului de forţă de muncă ce poate fi colectat de aceste companii", a precizat primarul Oradiei.

Planul a fost prezentat şi primarilor de comune într-o şedinţă a ZMO. "Până la 1 iulie, primăriile trebuie să ia o decizie, dacă doresc să intre în acest sistem sau nu", a spus în aceeaşi conferinţă de presă vicepreşedintele ZMO, Bátori Géza (foto), primarul Borşului. Răspunsurile sunt necesare pentru că, dacă edilii vor asocierea, OTL va trebui să cumpere cel puţin 20 autobuze noi, fie Euro 6, fie hibrid. O investiţie de 5 milioane euro, deocamdată fără sursă de finanţare identificată.

Edili hotărâţi 

Unii primari de comune ştiu deja ce vor. "Ne dorim transport metropolitan, dar în adevăratul sens al cuvântului, nu doar frânturi de trasee în anumite comune", zice edilul din Sântandrei, Ioan Mărcuş. Acesta e curios, însă, şi ce costuri vor trebui să suporte comunele: "Eu cred că va fi nevoie de cel puţin 50 de autobuze noi, nu doar de 20".

Omologul din Oşorhei, Ioan Pop, este decis să includă comuna într-o asemenea asociere. "De aceea facem şi drumul dintre Podgoria şi Fughiu, pentru ca OTL să aibă un drum de legătură".

Primarul din Ineu de Criş, Dumitru Togor (foto), este şi el convins. "Clar, vom răspunde afirmativ. Am cerut deja OTL să ne facă o estimare de costuri pentru programul nostru de curse şi, din primele informaţii, nu va fi nevoie de subvenţie din partea Consiliului Local decât dacă o să vrem şi mai multe", spune edilul. La rându-i, directorul OTL, Viorel Pop, a configurat deja posibilele trasee pentru această comună. "Pentru Ineu s-ar putea prelungi linia 15 (n.r. - din Podgoria)", spune managerul.

Nu vor! 

În schimb, alţi edili comunali ezită. "Nu ştiu cine va fi cu banul. Noi ar trebui să subvenţionăm cursele OTL cu 14.500 lei lunar şi nu ne permitem. Dacă primim ajutor financiar, ne apucăm de treabă", zice primarul din Cetariu, Alexandru Bonisz.

Tot banii o fac reticentă şi pe primăriţa din Biharia, Gizella Nagy (foto). "Am discutat deja în Consiliul Local şi deocamdată nu intrăm într-o astfel de asociere. Prin Biharia, fiind drum naţional, trec multe autobuze, de la Marghita, de la Valea lui Mihai, aşa că nu se justifică să subvenţionăm lunar cu 30.000 lei, cât a estimat OTL că ne-ar costa la cursele dorite".

Directorul OTL spune că motivele invocate de edili nu sunt justificate. "Dacă lucrăm cu trei curse, una dimineaţa, una la prânz şi una seara, nu este nevoie de subvenţie", spune Pop. 

Mai radical, primarul din Nojorid, Petru Baba, nici nu vrea să audă de idee. "Îi las pe primarii liberali să facă, eu nu vreau. Asta e cearta lui Bolojan cu Consiliul Judeţean, nu mă bag între ei", zice PSD-istul. La fel, stau deoparte şi edilii din Toboliu, Pavel Maier, şi din Girişu de Criş, Ioan Paşca, dar din alte motive. "Noi nu avem probleme cu transportul local, iar când a mai fost OTL la noi, mai demult, oamenii au fost nemulţumiţi", zice Paşca. Aşadar, transportul metropolitan ar putea ajunge, de fapt, cel mult semi-metropolitan...