Operatorul licenţiat de salubritate al Oradiei dovedeşte că se ţine de cuvânt. Aşa cum a promis în vara anului 2015, când Consiliul Local a votat prelungirea contractului pentru salubrizarea oraşului, RER Ecologic Service a investit peste 441.000 de euro în închiderea cu un sistem automat, alimentat cu energie solară, a 530 de incinte metalice care adăpostesc containerele asociaţiilor de proprietari.

De altfel, din planul de investiţii asumat de operator în urmă cu doi ani, un singur obiectiv a rămas nebifat. Dar nu pentru mult timp...

Investiţii asumate

La finalul lunii mai 2015, Consiliul Local Oradea şi RER Ecologic Service, operatorul de salubritate care a câştigat licitaţia organizată de Primărie în anul 2008 pentru o perioadă de opt ani, au convenit să prelungească acest contract cu patru ani, adică până în 2020. Înţelegerea a prevăzut şi un plan de investiţii de 850.000 de euro, fără TVA, pe care operatorul de salubritate şi l-a asumat cu termene clare.

Unul dintre obiectivele stipulate în plan a presupus amenajarea a zece puncte subterane pentru colectarea deşeurilor (foto), în cvartalele de blocuri înghesuite, unde nu pot fi amplasate containere la suprafaţă, deoarece nu există distanţele minime impuse de lege faţă de spaţiile de locuit. Toate cele zece incinte subterane au câte patru containere, în care orădenii aruncă selectiv deşeurile. Investiţia a costat aproape 120.000 de euro şi a fost realizată în 2016.

Acces controlat

Acum, RER a îndeplinit al doilea obiectiv, ce avea termen de finalizare 30 septembrie 2017. Este vorba despre închiderea cu un sistem de acces controlat a 530 de ţarcuri în care asociaţii de proprietari îşi ţin containerele de gunoi. Orădenii intră acum în aceste incinte folosind o cartelă magnetică, asemănătoare celor folosite la intrarea în scările de bloc.

Marele avantaj al investiţiei este, aşadar, că se permite accesul în incinte doar persoanelor autorizate, adică locatarilor din respectivele blocuri. Mai pe româneşte, oamenii străzii nu ar trebui să mai poată scotoci printre gunoaie şi, astfel, nici să facă mizerii în jur.

Pentru ca locatarii să nu aibă grija facturilor pentru curentul folosit, sistemele sunt alimentate cu energia solară captată prin panouri montate pe ţarcuri şi stocată în baterii. Întreaga investiţie a costat 441.300 de euro, adică mai bine de jumătate din planul asumat de RER Ecologic Service.

Pe lângă cele 530 de ţarcuri securizate de RER, pe cheltuiala Primăriei au mai fost închise alte 90 de incinte din oraş. Aşadar, în momentul de faţă, au mai rămas 110 incinte care nu au acest sistem, însă situaţia este temporară. Primăria a anunţat, zilele trecute, printr-un comunicat de presă, că şi acestea vor fi dotate.

Soluţia e la orădeni

Ţarcurile au fost închise pe rând, în ultimii doi ani, astfel că pentru multe blocuri sistemul nu mai este o noutate. Totuşi, nu toţi orădenii s-au acomodat cu inovaţia. Aşa cum chiar unii locuitori ai oraşului reclamă pe reţelele de socializare, adesea aceste ţarcuri sunt înconjurate de saci cu gunoaie, pentru că, certaţi cu simţul civic, vecini de-ai lor nu se mai obosesc să le deschidă.

În alte situaţii, şi acestea frecvent întâlnite, locatarii lasă în urma lor uşile deschise, astfel că oamenii străzii pot să-şi vadă liniştiţi de scotoceală şi de împrăştiat gunoaie. Soluţia pentru remedierea acestor sincope este, fireşte, disciplina. Dacă toţi orădenii îşi vor arunca gunoaiele doar în containere şi vor închide ţarcurile, oraşul va fi mai curat.

Mai urmează...

RER Ecologic Service mai trebuie să bifeze o singură investiţie din planul asumat în faţa Consiliului Local: amenajarea unui punct de colectare a deşeurilor, lângă cimitirul municipal. Aici, orice orădean va putea preda gratuit deşeuri vegetale, reciclabile, cantităţi mici de moloz sau deşeuri voluminoase, cum ar fi corpurile de mobilier. Investiţia de peste 288.000 de euro a fost finalizată, dar mai trebuie şi recepţionată de Primărie, astfel că va fi inaugurată în următoarea perioadă. În mod cert, acest punct de colectare va fi deosebit de folositor orădenilor, care nu vor mai avea, de acum, nicio scuză pentru abandonarea gunoaielor pe domeniul public.

Aşadar, operatorul de salubritate a dovedit că este un partener de încredere şi serios al Primăriei şi al orădenilor deopotrivă. Şi că, asemenea locuitorilor oraşului, îşi doreşte ca Oradea să fie cât mai curată!


VOCEA STRĂZII

Primăria şi RER Ecologic Service au închis cu sisteme automate aproape toate ţarcurile pentru gunoaie din oraş. Ce părere aveţi despre investiţie?

Estetic cam lasă de dorit. Aş prefera, că arată mult mai bine şi nu mai există riscul de a cotrobăi prin ele, incinte subterane în tot oraşul.

Ionuţ Gheorghe

Cine nu are cheie, lasă gunoiul în faţa uşii, iar apoi strada este plină de gunoaie. Oriunde în Rogerius puteţi vedea asta.

Hajdú Eszter

În unele incinte, containerele sunt aşezate unul în spatele altuia şi nici nu putem ajunge la ele. Este nevoie de îmbunătăţiri.

Anonim

Ar merge foarte fain nişte plante agăţătoare pe aceste incinte, care să acopere în timp aceste construcţii aflate lângă spaţii verzi.

Cristian

Investiţia este bună, dar trebuie dusă o luptă grea până la civilizarea populaţiei. Prea mulţi oameni lasă gunoaiele în jurul lor.

Maria

Degeaba se fac investiţii dacă nu se dă o lege ca gunoiul să fie colectat doar seara, după ora 9, când nu mai încurcă traficul.

Monica Vascan