Pentru că una dintre cele mai importante preocupări ale operatorului licenţiat de salubritate, RER Vest, este ca sistemul de colectare selectivă a deşeurilor să funcţioneze fără sincope, societatea va distribui clienţilor persoane fizice o nouă rolă cu saci galbeni.

Marţi şi joi orădenii care stau la case vor primi, după colectarea deşeurilor, o rolă cu 25 de saci galbeni de unică folosinţă, rezervaţi exclusiv colectării fracţiei uscate, adică deşeurilor reciclabile. În această categorie intră deşeuri precum hârtii, cartoane, PET-uri, doze de aluminiu, ambalaje, cutii de lapte, de smântână sau de iaurt, etc.

Toate rolele vor fi distribuite gratuit, la fel ca în precedentele acţiuni iniţiate de RER Vest, care de altfel asigură tot gratuit şi colectarea reciclabilelor.

Pentru eficienţa colectării selective, cartoanele aruncate în saci trebuie pliate şi legate, iar PET-urile şi dozele de băutură strivite. În acest fel ocupă mai puţin loc atât în saci, cât şi în utilajele care le transportă spre staţia de sortare.

Deşeurile aruncate în sacii galbeni nu trebuie să aibă deloc resturi de deşeuri umede. Totodată, nu se pun în aceşti saci materiale organice biodegradabile, cum sunt carnea şi lactatele