De acum înainte, Oradea va primi sfaturi despre cum să recicleze deşeurile de la reprezentanţii altor oraşe din lume ce compun reţeaua Zero Waste Cities, din care fac parte inclusiv localităţi ce şi-au propus ca în decurs de patru ani să atingă o rată de reciclare de 80%.

Scopul Oradiei nu e chiar atât de ambiţios, municipalitatea propunându-şi ca în primă fază doar să respecte ţintele anuale privind reducerea cu 15% a cantităţilor de deşeuri ce ajung la groapa de gunoi.

Zero Gunoaie

Viceprimarul Florin Birta a anunţat joia trecută că Oradea a semnat acordul cu organizaţia Zero Waste (Zero Deşeuri), care reuneşte peste 350 de oraşe din lume, recunoscute încă din 2014 de către Uniunea Europeană ca modele de inovare în strategia reciclării.

Concret, toate aceste oraşe au aplicat diferite măsuri menite să crească procentul deşeurilor reciclate, măsuri ce urmează să fie adoptate şi în Oradea. "Un specialist din Italia va veni în această lună la noi pentru a face o analiză în teren. În jumătate de an vom găsi soluţii reale pentru oraşul nostru", a spus viceprimarul.

Pentru că, în mod evident, nu toate practicile din cele 350 de oraşe se potrivesc la noi, specialiştii de la Zero Waste şi reprezentanţi ai Primăriei, ai RER Ecologic Service şi ai Eco Bihor vor stabili, în cel mult şase luni, o strategie ce va putea fi aplicată în Oradea.

Contracte cu fiecare

Membrii comisiei au făcut deja o vizită de studiu la Parma, pentru a vedea cum se aplică acolo regulile "Zero Waste". Au aflat, de pildă, că în fiecare locuinţă din oraşul italian deşeurile se colectează în patru fracţii (biodeşeuri, hârtie, sticlă şi deşeuri menajere), iar locatarii din blocuri scot sacii în faţa imobilelor în ziua colectării. Fiecare sac are un cod de bare unic pentru fiecare client, pe care muncitorii de la salubrizare îl scanează, astfel că operatorul ştie cu exactitate ce sumă trebuie să factureze fiecărui client.

Florin Birta a afirmat că această soluţie este una care, cel puţin teoretic, se poate aplica şi Oradiei. În acest scop, RER Ecologic Service va trebui să renunţe la contractele încheiate cu asociaţiile de proprietari şi să încheie o înţelegere cu fiecare proprietar de apartament în parte. Numai aşa va putea fi implementat şi la noi un sistem de tarifare diferenţiată pentru colectarea deşeurilor, în funcţie de cantitatea sau volumul acestora (sistem cunoscut în lume ca "pay as you throw" - plăteşti cât arunci).

De altfel, edilii au declarat că îşi doresc un astfel de sistem de tarifare, care poate stimula orădenii să îşi trimită deşeurile la reciclat. Nu de alta, dar colectarea fracţiei uscate (formată din PET-uri, hârtii, cartoane, doze de aluminiu, sticle, tetrapak-uri) va rămâne gratuită, în timp ce fiecare kilogram de fracţie umedă va costa...

Măsuri anticipate

Unele oraşe din reţeaua Zero Waste au reuşit performanţa ca în patru ani să atingă o rată de reciclare de 80%, dar pentru început obiectivul Oradiei nu este atât de ambiţios. "Noi vrem să atingem ţintele de 15% prevăzute pentru fiecare an şi să nu mai luăm amendă", a declarat Birta, cu referire la sancţiunea de peste 300.000 de lei pe care Primăria Oradea, ca dealtfel toate oraşele din România, a încasat-o la începutul anului de la Administraţia Fondului de Mediu, pentru că nu a redus cu 15% cantitatea de deşeuri depusă la depozitul ecologic. Toate municipiile au această obligaţie, întrucât până în anul 2020, conform normelor UE, jumătate din deşeuri trebuie reciclate.

Din România, Oradea este singurul oraş mare membru Zero Waste, în reţea mai fiind incluse localităţi precum Avrig, Câlnic, Mihai Viteazul, Recaş, Sâncrai şi Târgu Lăpuş. Care va fi strategia Zero Waste a Oradiei, rămâne de văzut. În mod cert, însă, în ea se vor integra perfect măsurile pe care Primăria şi RER Ecologic Service le-au convenit încă din 2015, când municipalitatea a decis să prelungească contractul cu operatorul pentru delegarea gestiunii serviciului de salubritate până în 2020.

La schimb, RER Ecologic Service şi-a asumat un plan de investiţii de 850.000 euro, care prevede închiderea a 530 de ţarcuri pentru deşeuri cu sisteme automate şi alimentarea lor cu energie solară, amenajarea a 10 puncte de colectare subterane şi a unui punct terestru de colectare selectivă, unde orice orădean va putea preda gratuit resturi de tot felul, inclusiv corpuri de mobilier, deşeuri vegetale ori moloz rezultat din renovări. Măsuri cu iz occidental, care nu doar vor face ca oraşul să fie mai curat, ci şi mai eco...