Pe 24 februarie, berăria Tom Beer, situată pe strada Traian Moşoiu nr. 3, va găzdui Balul pensionarilor şi al familiei de Dragobete, sărbătoarea românească a iubirii.

Organizatorii pregătesc un meniu tradiţional şi momente muzicale live pentru toţi cei care îşi doresc să sărbătorească iubirea în stil românesc.

Meniul va cuprinde un aperitiv ardelenesc cu jumări, caltaboş, cârnaţi de casă şi murături, urmat de toroş şi cotlet sau ceafă de porc la grătar, sarmale şi desert.

În meniu sunt incluse şi mai multe băuturi alcoolice şi non-alcoolice, inclusiv pălincă.

Preţul unui bilet, care include participarea, meniul şi băuturile, este de 95 lei pe persoană.

Mai multe informaţii se pot obţine la numărul de telefon 0749.626.495, număr la care se pot face şi înscrieri.