Companiile din Oradea și Marghita le pot oferi angajaților lor serviciul 7card - un bonus extra-salarial care le acordă acces la o gamă foarte diversificată de activități sportive. Printre activitățile preferate ale abonaților 7card din județ, la fel ca la nivel național, se află în primul rând aerobicul și fitnessul. Pe lângă acestea, mulți bihoreni practică și kangoo jumps, yoga, cycling, pilates și multe altele.

Cu ajutorul 7card, angajații bihoreni au acces full-time în oricare dintre cele 19 centre sportive din rețea, astfel încât îl pot alege pe cel aflat în proximitatea lor, sau pot alege să își diversifice antrenamentul încercând o activitate nouă, această flexibilitate în alegerea activităților practicate fiind foarte apreciată.

Compania a analizat recent activitatea sportivă desfășurată prin intermediul 7card și la nivelul județului nostru, iar datele au fost integrate într-un studiu cu rezultate deosebit de interesante.

Din datele extrase în cadrul studiului, în județul Bihor, utilizatorii serviciului au efectuat împreună anul trecut echivalentul a 72.000 de ore de sport, adică peste 8 ani de mișcare în centrele partenere 7card. În cadrul acestor antrenamente, ei au ars aproape 36.000.000 de calorii. Un fapt care ii diferențiază pe utilizatorii din Bihor de cei din restul țării este opțiunea majorității acestora de a se antrena dimineața, locuitorii din județul nostru fiind printre cei mai matinali abonați din România. Chiar dacă vârsta medie a acestora este de 31 de ani, bihorenii nu țin cont de vârstă în practicarea unei vieți active, cea mai tânără utilizatoare având doar 6 ani iar cel mai senior abonat având 65 de ani.

Mai multe informații despre activitatea sportivă a abonaților 7card din Bihor găsiți în infograficul atașat, care sintetizează concluziile studiului celor de la 7card asupra obiceiurilor sportive ale orădenilor și marghitenilor.

“Ne bucură faptul că serviciul oferit de noi devine din ce în ce mai popular printre angajatorii și angajații din Bihor și mai ales că aceștia conștientizează beneficiile de ambele părți ale utilizării abonamentelor 7card. Noi dorim să recompensăm încrederea pe care ne-o oferă locuitorii județului și să creștem numărul de activități pe care le punem la dispoziția utilizatorilor, prin încheierea de parteneriate cu cât mai multe centre sportive. Implicarea angajatorilor este foarte importantă și este un lucru pozitiv că aceștia sunt tot mai deschiși la a oferi angajaților lor acest beneficiu, crescând astfel considerabil nivelul satisfacției acestora la locul de muncă. Sperăm ca și pe viitor facilitățile diverse și de calitate pe care le oferim să convingă cât mai mulți bihoreni să se bucure de mișcare și de toate beneficiile acesteia în cadrul rețelei noastre de colaboratori”, a declarat Andrei Crețu - unul din fondatorii 7card.

Cu peste 1.700 de companii care folosesc 7card, acest serviciu oferă acces în cea mai extinsă și diversă rețea de centre și activități sportive din România. În 2018 peste 70.000 de români au folosit 7card în peste 650 de centre sportive din întreaga țară, acumulând împreună peste 213 ani de mișcare, ceea ce echivalează cu peste 1.000.000.000 de calorii arse.

În această săptămână, Vineri, 5 aprilie, 7card participă în premieră la Târgul de Cariere din Oradea, unde vizitatorii standului au șansa de a câștiga un abonament de o săptămână în rețeaua 7card.

(Advertorial)