Ciprian Blejan, preşedintele ALDE Bihor, a declarat, miercuri, în pragul alegerilor europarlamentare, că ALDE şi-a stabilit obiectivul clar "de a aduce bunăstarea în buzunarele românilor şi de a dezvolta România, de a lua acele măsuri liberale care pot asigura dezvoltarea economică a României şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Măsurile luate de ALDE, alături de partenerii de guvernare, au adus beneficii concrete: majorarea salariului minim, creşterea pensiilor, schimbări pozitive majore în educaţie şi sănătate, domenii prioritare pentru ALDE în cadrul guvernării.

"Eu vorbesc de lucruri care se văd. Sănătatea şi educaţia au primit cele mai mari fonduri din istorie în bugetul pentru anul 2019. S-au alocat 50 de miliarde de lei pentru sănătate, mai mult cu 7 miliarde de lei faţă de anul trecut, iar pentru educaţie avem un buget cu 47,8% mai mare faţă de anul trecut, adică un plus de peste 10 miliarde faţă de 2018", spune Blejan.

Creşterea salariilor pentru medici şi profesori reprezintă o altă modalitate de a sprijini cele două domenii. Astfel, de  la 1 martie 2018, medicii, asistenţii, şoferii de autosanitare şi ambulanţierii beneficiază de salarii mărite, ajungând, mult mai devreme, la nivelul salarial din 2022.

"Efectul este unul vizibil în sensul că medicii nu mai părăsesc România, iar unii au început să se întoarcă. La profesori, faţă de 2016, salariile nete, "în mână", au crescut în medie cu 57,6%", spune Blejan.

"Vă propun să luăm decizii, să nu fim spectatori"

În opinia liderului ALDE Bihor, România trebuie să fie reprezentată în mod responsabil în Parlamentul European, pentru ca românii să fie nu spectatori, ci implicaţi în actul decizional.

ALDE, în actuala guvernare, a adus pentru agricultura românească 7,5 miliarde de euro din fonduri europene, în perioada 1 ianuarie 2017-25 februarie 2019, dublu faţă de totalul sumelor încasate de la uniunea europeană în 9 ani, între 2007 şi 2016.

"Din FEGA s-au făcut plăţi de 1,79 miliarde euro (99,61% din program), din FEADR plăţi de 1,2 miliarde euro, din FEPAM plăţi 35 milioane euro", susţine liderul ALDE, adăugând că pentru pentru 2019 s-a stabilit ca ţintă de absorbţie 3 miliarde euro.

Prin programul naţional de dezvoltare rurală au fost finanţate modernizarea şi reabilitarea sistemelor de irigaţii, care pot deservi aproape 400.000 de hectare de plantaţii, s-au alocat finanţări pentru demararea lucrărilor de modernizare a 3.500 de kilometri de drumuri comunale, pentru 748 de kilometri de drumuri forestiere, pentru aproape 3.000 de kilometri de reţea de canalizare în mediul rural, pentru 1.752 de kilometri de reţea de alimentare cu apă în mediul rural, 800 de drumuri agricole sunt în curs de înfiinţare sau de modernizare.

De asemenea, tot din fonduri structurale atrase au fost înfiinţate 10.000 de mici ferme de familie, au fost construite 238 de unităţi de procesare a produselor agricole şi pomicole şi au fost create aproape 7.300 de noi locuri de muncă, toate din bani europeni.

"În ultima săptămână din februarie 2019, au intrat în ţară aproape 300 milioane de Euro pentru susţinerea PNDR, ceea ce înseamnă că de la începutul anului, agricultura românească şi dezvoltarea rurală au beneficiat deja de peste 1,5 miliarde de Euro din fonduri europene", mai spune Blejan.

Comandat de ALDE, cod unic de identificare al mandatarului financiar 41190002