Succesul de care se bucură Aquaparkul Nymphaea din Oradea nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni. O nouă dovadă în acest sens stă un articol dedicat complexului de agrement în cel mai recent număr al revistei Business Magazin, intitulat “Distracția acvatică de 3 milioane de euro din Oradea”.

Sub genericul “Câți bani se fac din adrenalina noastră”, editorii revistei Business Magazin au selectat cele mai cunoscute parcuri de aventură și aquaparkuri din România. În topul locurilor de distracție, se numără și Aquaparkul Nymphaea din Oradea, considerat unul dintre cele mai importante proiecte care au contribuit la dezvoltarea orașului din nord-vestul țării. “Este, totodată, și cea mai mare investiție publică de acest gen din România”, scrie Business Magazin.

În 2017, cifra de afaceri realizată de Aquaparkul Nymphaea a fost de 14 milioane de lei (3,2 milioane de euro), iar profitul s-a ridicat la 4,8 milioane de lei (1,04 mil. Euro). “Previziunile sunt optimiste și pentru anul acesta: în primul semestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar profitul realizat în prima parte a anului înregistrează o creștere de aproape 90% față de perioada similară din 2017”, scriu editorii revistei, citându-l pe Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea, societate care administrează Aquaparkul Nymphaea.

Încă de la deschidere, complexul de agrement a fost asaltat de vizitatori, numărul acestora crescând într-un timp neașteptat de scurt. “În timpul săptămânii, aquaparkul înregistrează zilnic în jur de 600 de clienți, iar în timpul weekendului, în sărbătorile legale și în minivacanțe, numărul acestora urcă până la 1.500”, scrie Business Magazin, adăugând că activitatea desfășurată aici este generatoare de profit chiar și în lunile de iarnă, când veniturile medii lunare sunt de 250.000 de euro.

Chiar dacă rețeta succesului a fost găsită de către cei care administrează aquaparkul, există mereu preocuparea de mai bine. “Anual reprezentanții parcului continuă să investească între 70.000 și 100.000 de euro, bani direcționați mai ales spre dotarea cu aparatură specifică activității de întreținere și curățenie, dar și pentru promovare. Anul acesta, valoarea investițiilor bugetate este de 100.000 de euro, dintre care o parte vor fi dedicați construirii de noi spații de alimentație publică și echipamente de divertisment”, punctează Business Magazin.

Mai multe amănunte puteți citi în numărul 669, din 23 iulie – 5 august 2018, al revistei Business Magazin sau aici!

Loredana Buz
Consilier Relații Publice ADP Oradea