Pentru finalizarea lucrărilor de reîntregire a reţelei de transport a energiei termice din zona sensului giratoriu care va fi construit la  intersecţia străzilor Oneştilor - Barcăului, se întrerupe furnizarea căldurii şi a apei calde pentru consumatorii alimentaţi din punctele termice  509, 516 şi 910, 911 şi 913, începând de miercuri, ora 23.

Potrivit unei informări transmise miercuri seara de Termoficare SA, sunt afectaţi consumatorii, inclusiv cei cu PT propriu, din zonele Piaţa Devei (şi străzile adiacente) şi cei situaţi în perimetrul format de străzile Oneştilor  – Calea Aradului – Padişului – Octavian Goga – Aleea Călinului – Buzăului – Aviatorilor – Oneştilor.  

"Estimăm că reluarea furnizării apei calde şi a încălzirii se va face în cursul dimineţii de vineri, 15 decembrie 2017, începând cu ora 05.00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm că  echipele noastre de intervenţie care  execută  lucrările vor face tot posibilul pentru a reduce  timpul necesar acestor lucrări", se arată în comunicatul transmis de societatea de termoficare.