Termoficare Oradea ocupă pentru al doilea an consecutiv locul I în topul național al firmelor specializate în furnizarea de abur și aer condiționat. Investițiile făcute în ultimii cinci ani în sistemul de termoficare au dus la eliminarea avariilor mai lungi de 24 de ore, reducerea cu 35% a pierderilor de pe rețea și creșterea de la 61.500 la 67.000 a numărului de apartamente racordate la sistemul centralizat.

De la zero

Începând cu anul 2014 sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Oradea a trecut printr-un proces de dezvoltare continuă, bucurându-se de o evoluție continuă de la momentul înființării și până în prezent.Dacă înainte de 2014, 75% din rețele de termoficare aveau o vechime mai mare de 25 de ani, centrala de producere a energiei termice și electrice era poluantă și ineficientă din punct de vedere energetic, pierderile din sistemul de transport și distribuție a agentului termic erau de 44% şi existau mai mult de 1.000 de avarii pe an, ulterior acestei perioade sistemul centralizat de termoficare din Oradea a avut o evoluție spectaculoasă la nivel local și național.

Primăria Municipiului Oradea a înțeles că încălzirea locuințelor cetățenilor municipiului reprezintă o prioritate pe termen scurt, mediu și lung și a inclus-o în direcțiile strategice, privind dezvoltarea durabilă a comunității.

Astfel, în perioada cuprinsă între anii 2014-2019, în Oradea s-au investit sume considerabile în reabilitarea, dezvoltarea și extinderea sistemului centralizat de termoficare. Fondurile au fost accesate prin diverse proiecte cu finanțare europeană, finanțare guvernamentală, atragerea unor granturi internaționale și proiecte cu finanțare locală.

Întâi conductele, apoi punctele termice...

Cea mai importantă investiție și cu cea mai mare amploare în activitatea societății a fost achiziționarea unei noi surse de producere a energiei termice și electrice în cogenerare.

Tot în această perioada s-au derulat și alte investiții majore: 60% din rețeaua primară fost reabilitată, 33 de puncte termice au fost complet modernizate și automatizate, iar pentru 3 puncte termice, rețelele secundare au fost reabilitate complet.

La fel, a fost extinsă recircularea apei calde menajere cu aproximativ 30 kilometri de rețea, 125 de puncte termice au fost integrate într-un Sistem de Monitorizare, Control și Achiziție de Date (SCADA), a fost implementat programul de contorizare și citire de la distanță a contoarelor, iar peste vară au fost reabilitate rețelele din zonele cu potențial ridicat de apariție a avariilor.

Primele rezultate

Aceste investiții se reflectă astăzi în creșterea performanțelor întregului sistem de termoficare, dovedite prin: scăderea numărului de avarii (în sezonul de încălzire 2018-2019 nu au fost opriri pentru care durata întreruperii furnizării să fie mai mare de 24 de ore), reducerea pierderilor din rețele de transport și distribuție a agentului termic cu aproximativ 35% față de anul 2014 și creșterea numărului de apartamente racordate la sistemul centralizat, de la 61.500 în anul 2014 la 67.000 în 2019.

În plus, odată cu instituirea zonei unitare la nivelul Municipiului Oradea, s-a urmărit eficientizarea funcționării sistemului centralizat de încălzire astfel încât consumatorii să beneficieze de servicii calitative și conforme cu parametrii asumați prin contractele încheiate.

Obiectivul societății este de a asigura confortul termic pentru consumatorii acesteia, în condiții de calitate, siguranță şi eficiență. Aceste condiții trebuie revizuite constant și implică o preocupare în ceea ce privește îmbunătățirea și îndeplinirea lor.

Locul întâi

Validarea acestor rezultate a fost primită în cadrul celei de-a XXVI-a Gale a Topului Național al Firmelor, care a avut loc în data de 7 noiembrie 2019, la Romexpo București. Camera de Comerț și Industrie a României a acordat, pentru al doilea an consecutiv, Locul I societății Termoficare Oradea SA la categoria Servicii - Furnizare de abur și aer condiționat.

Această recunoaștere a calității serviciilor de termoficare orădene obligă, în aceeași măsură în care onorează.

Astfel, pentru menținerea nivelului de a fi cel mai performant sistem de termoficare din România, care să îndeplinească standardele de mediu și de siguranță prin excelență operațională și de a oferi facilități conexe care să conducă în final la maximizarea calității serviciului prestat, în perioada următoare ne propunem împreună cu autoritatea publică locală același ritm al realizării investițiilor în sistemul de termoficare al Municipiului Oradea.

Dan Creţu
SC Termoficare SA