Directoarea Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin, a prezentat un bilanţ al anului 2018, punctând faptul că teatrul maghiar din Oradea a avut mai multe spectacole decât în alţi ani şi a înregistrat o creştere a încasărilor cu peste 31%. 

"S-a înregistrat o creştere a veniturilor cu 31,4% faţă de anul 2017", a spus directoarea, joi, într-o conferinţă de presă. În 2018, Szigligeti a organizat 360 de spectacole în Oradea şi încă 111 spectacole în cadrul turneelor. În 2018 au fost înregistraţi 66.977 de spectatori, faţă de 55.831 înregistraţi în 2017.

De asemenea, potrivit reprezentanţilor teatrului, au fost vândute 1600 de bilete pentru care s-a cerut tipărirea în limba română. Aceştia deduc, deci, că şi numărul spectatorilor români a fost unul mare. După cum se ştie, spectacolele de la Szigligeti sunt supratitrate în limba română.

Cu banii adunaţi şi cu accesarea unor fonduri, Teatrul Szigligeti a reuşit să îşi achiziţionze un microbuz pentru turnee şi au fost începute mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii teatrului. Pe lângă asta, s-a modernizat şi etajul 1 al studioului Szigligeti. De asemenea a fost amenajată o sală de repetiţii pentru Ansamblul Nagyvárad.

În altă ordine de idei, de la 1 februarie se va schimba orarul de la agenţia de bilete a teatrului Szigligeti. Astfel, agenţia va fi deschisă luni şi joi de la 10 la 15 şi marţi, miercuri şi vineri de la ora 14 la ora 19. Agenţia va fi deschisă şi cu o oră înaintea spectacolelor.