Constructorii au început luni, conform programării, lucrările de lărgire a podului Dacia la trei benzi pe sens cu decopertarea trotuarului. Traficul auto se desfășoară îngreunat mai ales la ore de vârf, când șirul de mașini se întinde până în turbogirație.

Atenție, lucrări!

Începând de luni, circulația auto pe podul Dacia a fost deviată de pe banda 1 a fiecărui sens de mers, inclusiv pe linia de tramvai, pentru a face loc lucrărilor de amenajare a celei de a treia benzi prin îngustarea actualului trotuar.

Printre operațiunile care au deschis șantierul s-a mai numărat construirea rampei de acces în dedesubtul podului și demontarea parapetelor pietonale.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, urmează mutarea provizorie a rețelelor de pe pod pe trotuare pentru refacerea căminelor tehnice în care au fost acestea amplasate, îngustarea trotuarului pentru amenajarea celei de a treia benzi pe sens și refacerea hidroizolației.

Într-o fază ulterioară lucrările vor mai presupune consolidarea grinzilor principale, repararea betoanelor degradate, regruparea sub trotuare a tuturor instalațiilor de sub pod, montarea de dispozitive antiseismice, amenajarea liniilor de tramvai și refacerea racordurilor cu terasamentele.

Pentru fluidizarea circulației

Lucrările de reabilitare a podului Dacia și de lărgire a carosabilului la trei benzi pe sens sunt parte integrantă a proiectului privind construirea viitorului pasaj rutier pe sub Bulevardul Magheru.

"Scopul acestui proiect este acela de a fluidiza circulația în zonă, prin crearea celei de-a treia benzi, prin care se va facilita accesul spre Aleea Ștrandului, precum și dinspre Parcul Traian spre pod. O dată cu realizarea pasajului subteran, se va rezolva conflictul de trafic de pe bulevardul Magheru și se va crea undă verde pentru tramvai", a spus susținut Florin Birta.

La 4,3 metri adâncime

În ceea ce privește construirea efectivă a pasajului subteran, până în prezent constructorii au deviat rețelele de utilități din Aleea Ștrandului, au dezafectat zidul de sprijin existent și vot trasa pe partea cu Hotelul Continental noul zid lung de 56 de metri.

Rampa viitorului pasaj subteran lungă de 89 metri va începe, dinspre Aleea Ștrandului, cu 20 de metri înainte de parcarea hotelului iar cea dinspre Parcul Traian, de 103 metri, va porni de la limita dintre clădirile Inspectoratului Județean de Poliție și a Seminarului Greco-Catolic, cu 15 metri înainte de intersecția cu strada Libertății.

Cele două rampe, lungi de 224 metri, vor asigura tranziția șoselei de la suprafață la o adâncime de 4,3 metri porțiunea pe sub bulevard fiind lungă de 32 metri.

Lucrările de amenajare a pasajului, cu termen de execuţie de un an, vor fi executate de o asociere de firme reprezentată de Freyrom SA (care a construit şi podul Centenarului) pentru suma de 14,5 milioane lei, fără TVA, echivalentul a 3,1 milioane euro.