Aeroportul Internaţional Oradea a avut mult mai puţini pasageri în prima parte a acestui an decât în perioada similară a anului trecut. 

Concret, potrivit unor date ale Asociaţiei Aeroporturilor din România, aerogara a găzduit în primele trei luni ale anului 2019 doar 14.500 de pasageri, cu 70% mai puţini decât în aceeaşi perioadă din 2018.

Scăderea a venit după ce compania irlandeză lowcost Ryanair a renunţat la toate zborurile pe care le opera pe cinci rute spre şi dinspre Oradea (Milano - Bergamo, Barcelona - Girona, Londra - Stansted, Memmingen şi Dusseldorf). 

După cum se ştie, aerogara din Oradea are, de câteva luni, doar curse Tarom spre şi dinspre Bucureşti, după ce şi Blue Air şi-a suspendat zborurile pe care le opera pe aceeaşi rută.

Aeroportul din Oradea traversează o criză prelungită pe fondul unui management defectuos, pentru care fostul director Gheorghe Pasc, rămas pe funcţie încă din anii ’90, a plătit cu scaunul la începutul acestei luni.

Nici Consiliul Judeţean, instituţie în subordinea căreia funcţionează Aeroportul, nu a făcut o treabă mai bună pentru a atrage curse externe. 

Potrivit preşedintelui CJ Bihor, Pásztor Sándor, postul de director urmează să fie scos la concurs.

Scăderi ale numărului de călători, departe de a fi însă atât de dramatice, au mai înregistrat aeroporturile din Timişoara (-8,2%), Bacău (-6%) şi Craiova (-3%).

În acelaşi interval, cele mai mari creşteri ale fluxului de călători le-au înregistrat aerogările din Sibiu (33%), Iaşi (17,6%) şi Suceava (16%).

La nivel naţional, numărul călătorilor care au tranzitat aeroporturile în primul trimestru din 2019 a crescut cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, ajungând la 4,6 milioane de pasageri.