Votul din mouse s-a încheiat, sărbătorile au trecut, urmează votul cu urnă! Cea de-a doua etapă a procedurii de desemnare a proiectelor de bugetare participativă pe care orădenii le doresc implementate va fi deschisă de întâlnirile publice de miercuri după-amiaza din cartierul Nufărul şi se va încheia pe 7 mai cu cea organizată pentru cartierul Podgoria.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, "vor fi organizate 10 astfel de întâlniri în cartiere, cetăţenii urmând să fie invitaţi să participe şi să voteze proiectele propuse".

În cadrul acestor întâlniri, vor fi prezentate cele mai importante proiecte care privesc cartierul, dar vor putea fi votate oricare din cele 42 de proiecte rămase în cursă şi care au fost deja supuse votului online.

Fiecare întâlnire va dura circa o oră şi se va desfăşura în interior, pentru ca organizatorii să poată amplasa urna şi secretariatul de la care orădenii îşi vor ridica buletinele de vot, pe bază de carte de identitate, pentru a evita votul multiplu.

Dezbateri şi la firme

Pe lângă întâlnirile în cartiere, conducerea municipalităţii va organiza încă 10 întâlniri cu orădenii în marile firme ale oraşului, precum Plastor, Faist, Plexus şi altele.

"Obiectivul conducerii Primăriei este de a aduna 4.000 de voturi în urnă, pentru a exista o proporţionalitate între voturile online şi cele cu buletin", a declarat directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Conform statisticilor municipalităţii, la procedura de vot online au participat circa 5.000 de orădeni, care au exprimat în total 14.610 voturi.

Susţinute de iniţiatori

La fel ca în cazul demersului virtual, la votul cu urnă orădenii vor putea bifa pe buletinul de vot opt din cele 42 de proiecte rămase în cursă, câte unul pentru fiecare categorie.

"La fiecare dezbatere vom avea un panou cu toate proiectele propuse. De asemenea, vom încerca să invităm la întâlnirile pe cartiere şi iniţiatorii proiectelor din zonă, pentru a le susţine în faţa orădenilor", a spus Florea.

Lucrări, la vară!

Întâlnirile publice se vor încheia pe 7 mai, după care angajaţii municipalităţii vor trece la numărarea voturilor. Lista finală a proiectelor eligibile, în valoare de până la 200.000 euro fiecare, va fi întocmită pe baza mediei aritmetice între voturile date online şi cele ce vor fi puse fizic în urnă de populaţia din cartiere.

"Proiectele câştigătoare vor fi anunţate undeva la jumătatea lunii mai", a declarat directorul economic al Primăriei.

Ulterior desemnării câştigătorilor, municipalitatea va face demersuri pentru rectificarea bugetului local în sensul finanţării proiectelor şi va comanda, pe rând, tema de proiectare, studiul de fezabilitate şi execuţia lucrărilor, astfel încât acestea să poată începe cel târziu în vară.