Blocul ANL pentru medici rezidenţi din curtea Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu este în curs de finalizare.

"În momentul de faţă se lucrează la finisaje. În cursul luniii septembrie blocul va fi predat", a declarat pentru BIHOREANUL Doru Negruţiu, consilier coordonator în cadrul Oficiului Regional pentru Locuinţe Nord-Vest.

În pregătirea finalizării construcţiei, municipalitatea a început demersurile pentru conectarea blocului la reţelele de apă, canalizare şi termoficare.

"În perioada următoare vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai utilităţilor după care se va trece la execuţia reţelelor pentru ca în luna septembrie blocul să fie operaţional", a afirmat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ordinul de începere a lucrărilor la blocul ANL din curtea spitalului municipal a fost dat în apriie 2018.

Construcţia, în valoare de 3 milioane de lei, este realizată de constructorii Selina şi Trameco. 

Imobilul va avea 30 de apartamente dispuse pe patru niveluri şi va fi închiriat tinerilor specialişti în sănătate, de la asistenţi la medici.