Veşti bune pentru locuitorii din Biharia, satul vecin Oradiei: în câţiva ani, nu vor mai trebui să suporte gălăgia şi praful provocat de cele 14.000 de vehicule care traversează localitatea în 24 de ore!

Într-o conferinţă de presă comună, susţinută joi, primarul Oradiei Ilie Bolojan şi primăriţa din Biharia, Nagy Gizella, au anunţat că vor colabora pentru realizarea unei şosele de centură prin estul Bihariei, mai precis pe partea spre Cauaceu.

Centură de milioane

Investiţia se va face distinct de drumul de legătură între Oradea şi Autostrada Transilvania, care trece şi pe teritoriul Bihariei, dar prin partea vestică. Acest drum cu 4 benzi implică exproprierea a 10 hectare de pământ din comuna vecină, în valoare de 250.000 lei, sumă plătită de către Primăria Biharia.

"Aşa este omul, vrea tot mai mult şi noi suntem la fel. Dacă am obţinut o centură, de ce să nu obţinem şi alta?", a declarat Nagy, arătând că, practic, Biharia a profitat de faptul că Oradea avea nevoie de aprobarea, dar şi de banii Consiliului Local vecin.

În acest context, primăriţa şi directorul Zonei Metropolitane Oradea, Adrian Foghiş, au început discuţiile pentru realizarea unei şosele de centură în partea opusă, drum menit să preia traficul greu care astăzi se desfăşoară pe DN 19, între Oradea şi Satu Mare, dar şi maşinile ori camioanele care vin dinspre Sălard, pe DN 19E. Iniţial, centura ar fi trebuit făcută paralel cu drumul de legătură, dar CFR nu şi-a dat acordul, ţinând cont că linia de cale ferată trece prin apropiere.

Drumul va avea două benzi, o lungime de 5,5 km şi va costa circa 5 milioane euro. Potrivit lui Bolojan, se estimează că 10% din valoare, adică 500.000 euro, vor costa exproprierile necesare acestei investiţii.

"Vom căuta o formulă de finanţare pe bani europeni în cursul anului viitor sau din alte surse. În caz că niciuna nu va fi fezabilă, în 2020 cel târziu realizăm această centură a comunei Biharia din bugetele locale ale celor două localităţi", a declarat Ilie Bolojan. Pentru a putea plăti lucrări în afara teritoriului său, Oradea va creşte, practic, contribuţia achitată în ZMO.

Pentru navetişti

Primarul Oradiei a explicat şi de ce municipiul este interesat de acest drum: resursa umană. Fără centura ocolitoare, maşinile stau prea mult în traficul din Biharia, a arătat primarul Oradiei, şi, astfel, oamenii nu sunt defel încurajaţi să facă naveta pentru a lucra în fabricile din oraş, care duc lipsă de muncitori.

"Cu cât oamenii ajung mai uşor în Oradea, cu atât vor veni mai mulţi. Avem un interes legitim şi strategic de a îmbunătăţi conectarea oraşului la ZMO. (...) Nu am locuinţă în Biharia, nici părinţi acolo, nu pot fi suspectat de interese personale", a declarat Bolojan, amintind că municipalitatea are în plan şi modernizarea drumului prin Podgoria spre Oşorhei şi caută soluţii pentru realizarea unui drum nou spre Sânmartin.

Pe de altă parte, Gizella Nagy a arătat că localnicii se vor bucura enorm pentru ambele investiţii, deoarece în prezent traficul aglomerat prin sat îi terorizează. "Este foarte grea viaţa în Biharia din cauza traficului greu, trebuie să stai 5-6 minute pentru a traversa strada", a explicat primăriţa.