Parcarea subterană din centrul Oradiei începe să iasă din stadiul de săpătură ultracentrală. Constructorii au început turnarea pereţilor parcării subterane din strada Independenţei pe jumătatea acesteia dinspre statuia Mihai Eminescu. Lucrări au fost precedate săptămânile trecute de montarea radierului şi a sistemelor de drenaj respectiv realizarea pardoselei.

Şantier de iarnă

"Acum se lucrează la structura perimetrală a parcării, se toarnă efectiv pereţii construcţiei parcării. Între peretele mulat şi peretele efectiv al parcării a fost montat un strat de hidroizolaţie pe bază de bentonită", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Lucrările vor continua săptămâna viitoare cu turnarea pereţilor parcării pe jumătatea dinspre sinagoga Zion.

Executantul lucrărilor şi-a propus să ţină deschis şantierul inclusiv în sezonul rece, pentru ca parcarea să poată fi dată în folosinţă la sfârşitul anului viitor.

"Constructorii au promis că vor lucra inclusiv peste iarnă. Aceştia pot turna beton până la temperaturi de -15 grade Celsius, folosind aditivi", a spus Birta.

Cu lucrări suplimentare

Construcţia parcării din strada Independenţei a fost reluată la jumătatea lunii septembrie după o pauză de circa patru luni în care municipalitatea a scos la licitaţie lucrările suplimentare necesare obligatorii pentru finalizarea investiţiei.

Firma Construcţii Bihor, executantul iniţial al lucrării, şi-a asumat finalizarea parcării în termen de un an, pentru suma de 35,9 milioane lei.

Consiliul Local a aprobat majorarea participării municipalităţii la această investiţie în condiţiile în care lucrările suplimentare au majorat cu 48% valoarea lucrării, iar partenerul RCS&RDS, proprietar peste parte din teren, a anunţat că îşi va menţine aceeaşi cotă de finanţare de 7,3 milioane lei.

Dacă iniţial contribuţia RCS&RDS reprezenta 30,27% din valoarea investiţiei, acum suma reprezintă doar 20,33%. Astfel, firma privată va prelua doar 93 din totalul celor 460 locuri de parcare faţă de 121 convenite anterior.

Ulterior amenajării parcării, deasupra construcţiei va fi reamenajată o piaţă publică inclusiv pe partea de teren deţinută de RCS&RDS.