Municipalitatea orădeană a cerut anul acesta instanţelor declararea insolvabilităţii pentru 475 de orădeni cu datorii faţă de bugetul local în contul unor impozite, taxe şi amenzi neplătite.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, suma datorată de "faliţii" Oradiei se ridică la 3,9 milioane lei, iar cea mai mare sumă datorată de un insolvabil se ridică la 113.700 lei.

Conform Codului de Procedură Fiscală, un contribuabil poate fi declarat insolvabil dacă nu are venituri ori veniturile sau bunurile sale au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată.

Obligaţiile fiscale ale insolvabililor sunt scoase din evidenţa curentă şi trecute într-o evidenţă separată în eventualitatea că debitorii vor mai înregistra pe viitor venituri sau vor deţine pe numele lor bunuri care vor putea fi urmărite.

Declararea stării de insolvabilitate nu înseamnă ştergerea datoriilor acestor contribuabili, ci doar întreruperea executării silite.

"În cazul contribuabililor ale căror debite sunt generate din amenzi avem, totuşi, un instrument pentru acoperirea acestora. Primăria va cere instanţei transformarea sumelor datorate în ore de muncă în folosul comunităţii", a declarat pentru BIHOREANUL directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Directorul a mai spus că "marea problemă este că persoanele aflate în insolvabilitate nu se prezintă să îşi plătească datoriile prin muncă".

Potrivit evidenţelor municipalităţii, după o perioadă de scădere, în 2019 numărul insolvabilităţilor a revenit pe creştere.

Dacă înainte de anul 2016 Primăria iniţia circa zece proceduri de declarare a insolvabilităţii pe an în urmă cu trei ani numărul procedurilor declanşate a explodat brusc la 1.440 pentru ca în 2017 să coboare la 399.

Ulterior, în 2018, numărul insolvabilităţilor a scăzut din nou la 327 pentru ca anul acesta numărul lor să crească din nou la 475 de proceduri.