Cu circa o oră înainte de începerea festivităţilor dedicate aniversării a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Oradea, marcate prin dezvelirea statuii ecvestre a Regelui Ferdinand în Piaţa Unirii, viceprimarul Oradiei, Florin Birta, a anunţat pe Facebook că Armatei Române i s-a interzis să participe, deşi îşi confirmase prezenţa, decizia fiind "una politică, mizerabilă şi delirantă". 

Drept urmare, nu se va mai face nici întâmpinarea cu onor militar a oficialităţilor, nici defilarea plănuită la final.

De regulă, la astfel de manifestări, participau militari ai Garnizoanei Oradea, precum şi ai altor instituţii precum ISU şi Jandarmerie, fanfara aparţinând Şcolii Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu.

"Suntem convinşi că decizia nu este a instituţiei militare, faţă de care îmi exprim mereu consideraţia şi sentimentele de preţuire. Există toate premisele să credem că decizia este una politică, mizerabilă şi delirantă, doar pentru că Oradea are un primar liberal, pentru că orădenii ştiu sa facă diferenţa şi pentru că patriotismul in PNL nu este unul de faţadă şi nici ipocrit", a scris Florin Birta pe Facebook.

În mesajul său de pe Facebook, viceprimarul Birta a condamnat retragerea armatei din manifestările de la Oradea şi a subliniat că "despre eveniment se ştia de două luni".

Contactat de BIHOREANUL, Birta a spus că pe lângă confirmarea iniţială, reprezentanţi ai Armatei au fost în urmă cu 2-3 zile în Piaţa Unirii "în recunoaştere" pentru pregătirea evenimentului.

În schimb, pe ultima sută de metri, Primăria a fost anunţată că militarii nu vor mai veni. "Azi dimineaţă am aflat că nu mai vine fanfara (n.r. - a Şcolii "Avram Iancu), după aceea că nici garnizoarna (n.r. - militarii Centrului 54 Comunicaţii Oradea). După aceea am aflat că li s-a permis să vină, apoi că iar nu mai vin. Au comunicat că nu mai pot să vină, că vor fi angrenaţi în alte festivităţi", a precizat viceprimarul la solicitarea BIHOREANULUI.

Întrebat concret pe cine bănuieşte ca a luat decizia de boicotare a evenimentelor de la Oradea, Florin Birta a spus: "În afară de ministrul Apărării, cine poate să dea ordine să nu se părăsească garnizoana? Să nu uităm că, totuşi, ministrul Apărării (n.r. - Gabriel Leş) este PSD-ist". 

Merită precizat că nu doar Garnizoana Oradea boicotează evenimentul, ci şi militarii Brigăzii 81 din Bistriţa, care trebuiau să susţină două recitaluri cu muzică militară, dar au anunţat şi ei pe ultima sută de metri că nu vor mai ajunge la Oradea.

Astfel, la ora 17, manifestările vor consta doar în discursuri, respectiv dezvelirea şi sfinţirea statuii lui Ferdinand.


Mesajul viceprimarului Florin Birta, pe Facebook:

Dragi orădeni, dragi bihoreni, dragi români,

E imperativ sa ştiţi cum falsul patriotism decide ca armatei să i se interzică să participe la manifestări prin care ne onorăm înaintaşii şi chiar pe cel care a fost comandant suprem al armatei române întregitoare: regele Ferdinand al României.

Azi 23 mai se împlinesc 100 de ani de când regele Ferdinand a venit sa viziteze oraşul Oradea care pentru prima dată avea o administraţie românească. Primăria a decis din timp, cu acordul celor implicaţi sa organizeze manifestări demne pentru un eveniment care este o filă din instoria neamului. După decizii luate şi reevaluate, armata are interzis sa participe la manifestări.

Suntem convinşi că decizia nu este a instituţiei militare, faţă de care îmi exprim mereu consideraţia şi sentimentele de preţuire. Există toate premisele să credem că decizia este una politică, mizerabilă şi delirantă, doar pentru că Oradea are un primar liberal, pentru că orădenii ştiu sa facă diferenţa şi pentru că patriotismul in PNL nu este unul de faţadă şi nici ipocrit .

Repet despre eveniment se ştia de două luni, au fost decizii care in ultimele 24 de ore s-au schimbat de trei ori...asta spune tot!!!! Cinste veşnică Armatei României şi Ruşine veşnică ipocriţilor care sper sa fie sancţionaţi şi pentru acest gest dezonorant de a împiedica să ne cinstim demnitatea de români.