Primăria Oradea a făcut public programul manifestărilor ocazionate de împlinirea a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Oradea. Festivitățile vor cuprinde de la expoziţii şi concerte de muzică militară, până la dezvelirea statuii Regelui Ferdinand, depuneri de coroane şi defilarea detaşamentului de onoare.

Un secol de istorie

"În data de 23 mai 2019, Oradea sărbătoreşte 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, ca simbol al întăririi deciziei Tratatului de Pace de la Paris din 1919, care consfinţea Marea Unire. Prezenţa suveranilor în oraşul de lângă graniţa de vest, era un semnal că România nu va renunţa la niciun centimetru din Crişana şi a fost făcută la scurt timp după ce oraşul a fost eliberat de armata română, sub conducerea Generalului Traian Moşoiu, în 20 aprilie 2019", se menţionează în invitaţia trimisă de primarul Ilie Bolojan.

Potrivit acesteia "ziua de 23 mai 1919, are o încărcătură simbolică extrem de importantă pentru indentitatea naţională din această zonă, drept pentru care Primăria Oradea organizează o serie de manifestări dedicate acestui eveniment istoric, în perioda 20 mai – 24 mai 2019".

Vezi mai jos programul manifestărilor:

20 mai 2019

Ora 10:00 - Primăria Oradea, Sala Traian Moşoiu

Deschiderea oficială a expoziţiei "Însemnele Regalităţii Româneşti", dedicată vizitei istorice la Oradea, în 23 mai 1919, a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.
Expoziţie cu mantia, sceptrul şi coroana de oţel a Regelui Ferdinand, deschisă publicului până în 23 mai 2019, inclusiv.

23 mai 2019

Ora 12:00 - Cetatea Oradea Muzeul Oraşului Oradea - Complex Cultural - Deschiderea oficială a expoziţiilor "100 de ani de la vizita Familiei Regale la Oradea" şi "Regina Maria, un veac de inspiraţie"

Ora 15:30 – Piaţa Unirii - Moment artistic susţinut de către Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" Bistriţa

Ora 16:30 – Piaţa Unirii - Lansare album fotografic "1919 - Primăvara întregirii. Albumul operaţiunilor militare" - Muzeul Ţării Crişurilor Oradea

Ora 17:00 – Piaţa Unirii – Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv; Intonarea Imnului Naţional al României; Dezvelirea Statuii Regelui Ferdinand; Slujba de sfinţire a Statuii Regelui Ferdinand; Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de un invitat al instituţiei şi de Ilie Bolojan - primarul municipiului Oradea; Depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori; Realizarea dispozitivului de defilare; Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului.

24 mai 2019

Ora 14:00 - Cetatea Oradea, Muzeul Oraşului Oradea Complex Cultural - Continuarea expoziţiei dedicată vizitei istorice la Oradea, în 23 mai 1919, a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

Expoziţie cu sceptrul şi coroana de oţel a Regelui Ferdinand, deschisă publicului până în 3 iunie 2019, inclusiv.

Ora 19:00 – Piaţa Unirii – Concert de muzică susţinut de către Muzica Militară a Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" Bistriţa