Iarna aceasta va fi pentru mulţi orădeni din zona de case ultima în care se mai încălzesc cu agent termic în regim centralizat furnizat de Termoficare.

Adio, CET!

Directorul demisionar al societăţii de termoficare, Stănel Necula, a declarat vineri, în cadrul unei întâlniri cu presa, că operatorul va începe peste circa trei luni retragerea din zona de case.

"A fost constituit un grup de reprezentanţi ai Primăriei, Termoficare şi Distrigaz care va stabili plan de retragere controlată. Grupul va stabili o foaie de parcurs care va stabili ritmul, zonele prioritare şi termenul în care trebuie să se încheie procesul", a spus Stănel Necula.

Termoficare va preda către Distrigaz, în perioada următoare, 2.672 de locuinţe pentru care nu mai poate asigura agent termic în parametri.

"La finalul acestui sezon de încălzire consumatorii de pe străzile de unde Termoficare se va retrage anul acesta vor fi înştiinţaţi oficial, ca să aibă la dispoziţie măcar şase luni pentru a-şi găsi o altă formă de încălzire a locuinţei", a spus directorul.

În cel mult doi ani

După cum BIHOREANUL a mai scris, Termoficare va renunţa la consumatorii de pe 132 de străzi cu case. Măsura va fi luată din raţiuni de economice.

În aceste zone, gradul de nemulţumire al consumatorilor este ridicat pentru că nu beneficiază de servicii de calitate, consumul de gigacalorii este mai mic pentru că sunt mai puţini clienţi pe o conductă, pierderile de agent termic sunt mai mari pentru că reţelele sunt vechi, iar costurile ridicate nu justifică înlocuirea reţelelor vechi şi distruse cu altele moderne şi bine izolate.

"Am făcut un calcul, iar perioada de amortizare a reţelei depăşeşte cu mult perioada normată de funcţionare a acesteia. Conducta ar ajunge praf şi pulbere cu mult înainte ca Termoficare să îşi fi recuperat investiţia", a spus Stănel Necula.

Dacă anul trecut termenul avansat pentru trecerea de la încălzirea cu agent termic la încălzirea pe gaz a consumatorilor din zona de case a fost de cinci ani, ulterior reprezentanţii municipalităţii au impus scurtarea acestuia la doi ani.

Acest lucru pune presiune atât pe Distrigaz, obligat să investească în extinderea reţelelor, cât şi pe orădeanul de rând, care va trebui să rost de aproximativ 10.000 lei pentru achiziţionarea noilor instalaţii.