Aflat pe lista propunerilor votate de orădeni în cadrul programului de bugetare participativă, proiectul de amenajare a unei alei pietonale în faţa Grădinii Zoologice prinde contur după ce, joi, consilierii locali ai Oradiei au aprobat în unanimitate indicatorii tehnico-economici ai investiţiei.

Valoarea investiţiei este de 416.049,31 lei (TVA inclus), din care valoarea aferentă lucrărilor de construcţii-montaj este de 315.415,45 lei (TVA inclus), potrivit datelor făcute publice de municipalitate. 

Proiectul vizează porţiunea străzii Matei Basarab cuprinsă între accesul în Grădina Zoologică şi intersecţia cu Bulevardul Decebal. 

Acum strada propusă pentru pietonalizare este de fapt parcare, cu foarte puţin loc disponibil pentru pietoni. În urma implementării proiectului, strada va deveni un spaţiu cu utilizare în comun "shared-space", dând prioritate pietonilor şi bicicliştilor. 

Suprafaţa propusă spre amenajare e de 1070 mp, din care accesul pietonal dalat are 740 mp, iar spaţiile verzi 330 mp.

"Practic, prin acest proiect se va transforma porţiunea carosabilă într-o zonă pietonală pavată, între trecerea de pietoni dintre Parcul Nicolae Bălcescu şi intrarea la Grădina Zoologică, celelalte două străzi carosabile putând prelua fluxul de maşini din acea zonă", a transmis Primăria Oradea. 

Totodată, se vor realiza cadre metalice pentru a creea un traseu care semnalizează intrarea în Grădina Zoologică, acestea având şi rolul de iluminat stradal. În cadrul proiectului se va mai amenaja şi un rastel de biciclete, o cişmea şi se vor monta coşuri de gunoi.

De asemenea, zonele verzi rezultate şi constituite în aliniamente cu arbori (existenţi) ce mărginesc aleea pietonală se vor amenaja cu mixturi de plante perene.