Lucrările de construire a noii săli polivalente din Oradea, de pe amplasamentul fostei pieţe de vechituri, sunt realizate în proporţie de 25%. Constructorii au început să ridice noua construcţie.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, printre lucrările executate până în prezent se numără: "execuţia săpăturii pentru realizarea fundaţiilor; cofrarea, armarea şi turnarea betonului în fundaţii şi turnarea plăcii de beton de la parter, executarea lucrărilor de cofrare în vederea turnării plăcii din beton peste etaj".

Viitoarea sală polivalentă cu 5.000 de locuri, care va putea găzdui atât competiţii de baschet, hadbal şi volei cât şi concerte, congrese, târguri şi expoziţii, este finanţată de către Compania Naţională de Investiţii, cu contribuţia de 19% a municipalităţii orădene.

Investiţia, în valoare de 27,6 milioane euro, este cofinanţată cu 5,2 milioane euro de către Primărie, care va realiza printre altele drumurile de acces, racordurile la utilităţi, locurile de parcare necesare şi un parc în jurul construcţiei.

Amplasamentul a fost predat CNI în septembrie 2016, iar în februarie 2018 lucrarea a fost atribuită asocierii formate din societăţile Construcţii Erbaşu SA, Intergroup Engineering, Delta ACM 93 şi Trameco SA. Asociații au început lucrul abia în noiembrie 2018.

Lucrările de construire a noii săli ar urma să fie finalizate la sfârşitul acestui an.