Primarul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că lucrările la Sinagoga Ortodoxă Hinech Neorim, de pe strada Primăriei, sunt aproape de final, acestea urmând să fie predate în nicio lună, mai exact, pe 5 octombrie 2018.

"Sinagoga abandonată de pe strada Primăriei, care a fost construită în perioada interbelică, a fost preluată de Primăria Oradea în administrare. Momentan lucrările sunt în curs. Din discuţiile pe care le-am avut cu firma constructoare, lucrările vor fi finalizate în prima săptămână din octombrie, fapt care ne va permite să organizăm Comemorarea Victimelor Holocausului în data de 9 octombrie", a declarat primarul Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă.

Aceasta va fi doar prima etapă gândită pentru edificiu. "În a doua etapă a lucrărilor va fi amenajată partea de muzeu, aici urmând să funcţioneze Muzeul Evreilor, muzeu care va reflecta aportul comunităţii evreieşti la frumuseţea oraşului Oradea", a adăugat edilul.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, lucrările de conservare şi restaurare a Sinagogii Ortodoxe din strada Primăriei sunt executate de asocierea SC Drum Asfalt SRL (lider de asociere) şi SC Trameco SA (asociat) şi au constat în reparaţii la învelitoare, tencuieli interioare şi exterioare, înlocuirea pardoselilor, realizarea la parterul imobilului a încălzirii în pardoseală.

Valoarea contractului este de 370.209,59 lei (fără TVA), iar până acum, au fost realizate peste 80% din lucrări.

Reabilitarea imobilului a început la mijlocul lunii mai a acestui an, proiectantul lucrării fiind Novartis SRL.