Afirmaţii şocante ale managerului Spitalului Municipal din Oradea, Dacian Foncea. La un an şi două luni după preluarea funcţiei, acesta a spus, într-o conferinţă de presă susţinută luni, că a găsit unitatea „pe butuci”, „în faliment funcţional şi moral”, astfel că a elaborat „propuneri de relansare” pentru care, în prealabil, „a trebuit să mă debarasez de directorii din Comitetul Director”, deoarece aceştia i-ar fi ascuns gravitatea situaţiei.

Mai puţină „dependenţă”

Foncea a spus că a demarat „relansarea” spitalului reducându-i, în primul rând, dependenţa de entităţi private care stau cu chirie chiar în incinta unităţii, prin achiziţii de echipamente şi aparatură medicală.

Concret, Municipalul a achiziţionat aparatură pentru radiologie, pentru a înlocui „două aparate vechi de 18 ani” cu două aparate Siemens, care au costat câte 100.000 euro bucata. De asemenea, a afirmat Foncea, „Spitalul Municipal a avut o dependenţă mare faţă de un spital privat (n.r. – Pelican)” şi în ce priveşte serviciile de tomografie computerizată, dar în luna iulie a achiziţionat primul său Computer Tomograf, cu care „deja facem 10 pacienţi pe zi”.

Managerul a mai spus că în urma unei „renegocieri cu Fundaţia Man (n.r. – de fapt Clinica Maria, alt chiriaş al Spitalului Municipal), aceasta ne cedează aproximativ 400 metri pătraţi din cei 950 metri pătraţi pe care i-a acumulat la parter, pentru mutarea secţiei de Neurologie - Psihiatrie infantilă”. Foncea a afirmat, totodată, că în perioada septembrie - octombrie, Fundaţia Man „ne va face gratuit investigaţiile CT - RMN”.

„Într-o lună, Spitalul Municipal plătea la toţi prestatorii (n.r. - Spitalului Pelican, Clinicii Maria şi Spitalului Judeţean) 100.000 lei pentru investigaţiile CT - RMN”, a mai spus Foncea, adăugând că „Spitalul Municipal a câştigat pe programul Ro-Hu un proiect de 2,4 milioane euro, aşa că până în 2021 montăm şi un RMN”, astfel că unitatea „începe să îşi satisfacă nevoile de imagistică singură”.

Mutări de secţii

Pe de altă parte, managerul Spitalului Municipal a prezentat şi principalele măsuri care vor fi luate pentru punerea în aplicare a unui plan de restructurare a unităţii, în urma aprobării lui de către Ministerul Sănătăţii, „unde a stat mai mult de opt luni”. „Este cea mai mare modificare de structură aprobată de Minister”, a spus Dacian Foncea.

Aatfel, secţia de Neurologie - Psihiatrie infantilă va fi mutată de la etajul V la parter, pentru a se evita riscul ca unii copii cu afecţiuni psihiatrice să sară pe geam.

Secţia de Pneumologie din incinta fostului spital TBC din strada Izvorului, despre care managerul a spus că „este într-o situaţie cu nimic mai bună decât cea de pe strada Pasteur (n.r. - de Neurologie – Psihiatrie adulţi)”, va fi mutată parţial, adică 50 din totalul de 65 paturi, la etajul V al clădirii principale din strada Coposu, „pentru a îndeplini normele”, în sensul că aici bolnavii vor avea oxigen la pat, servicii CT, ATI şi de Cardiologie. La fel, vor fi mutate pe strada Coposu şi 30 de paturi de Neurologie din secţia exterioară de pe strada Pasteur.

În schimb, Foncea a arătat că la secţia exterioară din strada Izvorului, în fostul spital TBC, „vom face loc pentru 10 paturi de paliaţie”, iar secţia de Pneumoftiziologie va fi redusă de la 45 la 30 paturi, pentru că „nu mai este nevoie de toate paturile”.

De asemenea, Secţia de Pediatrie II va avea în continuare compartimentele de oncologie şi hematologie pediatrică, dar nu cu 12 paturi, ci cu numai 6 (deşi conducerea spitalului propusese să fie doar două).

Noutăţi la Oncologie

Schimbări vor fi şi la Centrul Oncologic, unde la parterul clădirii vor exista numai cabinete medicale, de aici urmând să fie mutată spitalizarea de zi la etajul I. „Pacienţii nu vor mai sta în sala aceea mare toţi, mai mult de 20 de persoane, întinşi pe scaune stomatologice, ci în saloane de câte două paturi”, a spus Foncea. Tot la Centrul Oncologic, compartimentul de radioterapie se va transforma în secţie cu 10 paturi.

Foncea a prezentat şi situaţia utilizării celor două acceleratoare existente la Centrul Oncologic, spunând că acceleratorul vechi, marca Siemens, existent din 2013, se defectează atât de des încât acest lucru „ne determină să solicităm Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor aprobarea pentru casare”.

În această situaţie, Centrul Oncologic va rămâne o vreme cu un singur accelerator, cel nou, marca Elekta, cumpărat de Ministerul Sănătăţii în mandatul orădeanului Florian Bodog, acesta urmând să fie pus în funcţiune fără nicio upgradare, cât mai rapid. „Deja ne-a venit autorizaţia de punere în funcţiune, sperăm să primim şi autorizaţia de utilizare cât mai repede, sperăm ca în noiembrie să discutăm despre un aparat de radoterapie funcţional”, a spus Foncea.

El a precizat că în paralel, Spitalul Municipal va face demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru achiziţia unui al doilea accelerator, „dacă nu, vom cumpăra nou altul, pe un buget multianual, şi să-l plătim în trei ani”.

Din bucătărie în şomerie

Pe de altă parte, managerul a vorbit şi despre decizia conducerii spitalului de a desfiinţa bucătăria, după ce pe 25 iulie Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor îi suspendase activitatea din cauza mizeriei şi degradării ustensilelor.

Foncea a spus că aducerea bucătăriei la normele legale ar fi presupus o investiţie „de un milion de euro”, aşa că nu a considerat-o prioritară în condiţiile în care alte investiţii, în aparatură şi echipamente sunt mai importante, iar hrana pentru pacienţi este achiziţionată de la firme de catering, care asigură mesele calde la prânz şi seara.

După închiderea bucătăriei, spitalul s-a trezit cu o problemă de personal, cei 24 de angajaţi ai acesteia fiind, a spus managerul, „în evaluare” şi cu norma de lucru redusă cu 20%. „Avem două variante, fie pleacă acasă, pentru că nu au ştiut să-şi gestioneze activitatea, să aibă o bucătărie curată, fie să creăm posturi de îngrijitori pentru care să opteze”, a spus Foncea, precizând că o decizie încă nu a fost luată.