Contactat pe marginea defrişărilor făcute vineri şi sâmbătă de firma angajată de Primărie în Parcul Bălcescu, viceprimarul Florin Birta, cel care răspunde de Direcţia Tehnică, a spus că a aflat despre acţiune din ştirea apărută în BIHOREANUL şi a dispus suspendarea ei şi, drept urmare, a dat ordin să se oprească temporar acţiunea de tăiere şi toaletare a copacilor.

Defrişare, nu toaletare

Florin Birta a declarat BIHOREANULUI că Direcţia Tehnică are aprobările necesare pentru tăierea sau toaletarea a 60 de arbori din Parcul Bălcescu, iar vineri şi sâmbătă s-au tăiat şi toaletat 16 dintre aceştia.

În parc, peisajul este sumbru şi toată operaţiunea pare de neînţeles. Inclusiv din fotografiile făcute de ecologiştii orădeni şi postate de reţelele de socializare se vede că o bună parte dintre copacii trunchiaţi sau tăiaţi din Parcul Bălcescu nu erau defel uscaţi şi că nu e vorba de o toaletare, ci o tăiere în toată regula.

"M-am interesat la Direcţia Tehnică şi mi s-a spus că există aprobări de la Mediu şi de la Direcţia Silvică pentru tăierea sau toaletarea a circa 60 de arbori. Am înţeles că e vorba de arbori uscaţi sau în pericol de a cădea. Luni dimineaţă voi verifica exact care este situaţia. Până atunci, le-am dat dispoziţie să se oprească, să nu mai taie nimic. Voi verifica toate documentele legate de aceste tăieri şi mă voi duce şi în teren", a declarat viceprimarul.

La cererea cetăţenilor...

La insistenţele BIHOREANULUI, care a vrut să afle explicit cine anume a fost iniţiatorul tăierii arborilor, Birta a spus că nu ştie şi a cerut răgaz pentru a se documenta suplimentar de la directorul adjunct al Direcţiei Tehnice al Primăriei, Emil Benţan, cel care, deşi răspunde direct de această activitate, a refuzat să dea detalii ziarului.

"Au fost o serie de solicitări de la cetăţenii care locuiesc în jur şi care merg prin parc că sunt arbori într-o stare nu foarte bună din punct de vedere al sănătăţii care pot să cadă acolo, prin parc, şi a administratorului parcului. Primăria s-a adresat Agenţiei de Mediu şi Ocolului Silvic. Agenţia de Mediu a dat un aviz favorabil, Ocolul Silvic a însemnat arborii care trebuie tăiaţă şi Primăria a comandat firmei care se ocupă de toaletări să îi taie", a precizat, ulterior, Florin Birta, ţinând să precizeze că e vorba doar de toaletări de arbori, nu de defrişări.

Întrebat cum se explică faptul că nu a avut ştiinţă, dinainte, despre "toaletarea" a 60 de arbori într-unul din cele mai importante parcuri ale oraşului, Birta a spus că nu a fost informat, deşi este responsabil de Direcţia Tehnică, deoarece "n-o să iasă viceprimarul în teren la fiecare arbore tăiat în Oradea", iar această operaţiune era de nivelul de competenţă al directorului Benţan.

Birta a încercat să acrediteze ideea că funcţionarii Primăriei trimit toate cererile de tăieri de arbori venite din partea orădenilor către Agenţia de Mediu, iar dacă aceasta dă avizul necesar, ele se pun în practică. La insistenţele BIHOREANULUI, care a vrut să afle care este atunci rolul specialiştilor Primăriei, viceprimarul a spus că funcţionarii au ieşit în teren împreună cu cei ai APM. "Agenţia de Mediu e mai în măsură să spună care arbori se pot tăia, decât viceprimarul. Primăria şi-a însuşit punctul de vedere al cetăţenilor", a concluzionat Birta.

Directorul drujbă

De menţionat faptul că directorul tehnic adjunct responsabil de problemă, Emil Benţan, a mai făcut obiectul criticilor BIHOREANULUI, pentru felul în care a dispus masacrararea plopului din vecinătatea restaurantului Spoon, cel ce fusese adoptat de reputatul biolog Anna Marossy, între timp decedată.

Ziarul a dezvăluit atunci - la fel ca în Parcul Bălcescu - cum distrugerea plopului secular s-a făcut pe ascuns, la cererea administratorului restaurantului, dar cu încălcarea propriului Regulament privind spaţiile verzi al Primăriei, care spune că e necesară o analiză prealabilă a Comisiei locale de avizare a tăierilor şi toaletărilor. BIHOREANUL l-a întrebat expres pe Benţan de ce n-a supus problema dezbaterii Comisiei, dar individul a ocolit răspunsul, în vreme ce viceprimarul Florin Birta a promis, la cererea ziarului, o anchetă administrativă. 

"Nu ştiu dacă acum (la parcul Bălcescu – n.r.) a existat avizul comisiei consultative, ştiu că a existat avizul Agenţiei de Mediu", a declarat vicele. Întrebat, la 8 luni după acea poveste, când faptele se repetă la scară şi mai mare, dacă a făcut ancheta promisă şi dacă l-a sancţionat pe Benţan, Birta a recunoscut că nu...

"Toaletări necesare"

Chestionată de BIHOREANUL, Florica Sălăjan, care a concesionat Parcul Bălcescu şi a construit restaurantul din incintă, în calitate de fost administrator al firmei Murray Press, a spus că nu se mai ocupă de afacere, însă afirmă că ea a făcut cererea la Primărie, pentru toaletare. "Înainte să predau firma, eu am făcut cerere la primărie, pentru toaletarea copacilor, în luna iunie-iulie. Întotdeauna, cât timp am condus eu firma, o dată pe an am făcut asta, pentru că au fost situaţii în care s-au desprins crengi din copaci şi au căzut inclusiv peste locul de joacă, chiar şi când atunci când nu erau furtuni. Înainte să predau actele firmei, m-am dus, că eu eram administrator, şi am vrut să ies liniştită la pensie", a declarat Sălăjan.

La rândul său, noul administrator, Adrian Pop, a afirmat că "ce s-a întâmplat în parc a fost un lucru necesar" şi că arborii doborâţi vor fi înlocuiţi în timp. "La începutul săptămânii a venit o echipă care zicea că trebuie să toaleteze copacii, iar vineri au venit să termine cu lucrarea. De toaletat au fost destui, pe unde merge aleea, ca să nu dea în cap la oameni, iar de tăiat efectiv nu ştiu. În partea dinspre calea Armatei Române erau câtva cioturi, copaci cu trunchiurile pe jumătate care muriseră de tot, nu ştiu să spun, exact, în jur de 5-6, poate 8. Dar toţi au fost marcaţi, fiind bătrâni şi reprezentând un  pericol", spune Pop. Totuşi, acesta susţine că muncitorii nu aveau cum să toaleteze 60 de arbori, pentru că "nu cred că sunt atâţia în tot parcul". "Din trunchiurile tăiate, o să amenajăm nişte mese rustice. Credeţi-mă, este în interesul meu să facem parcul să arate bine. Nu vreau să am pe nimeni pe conştiinţă", afirmă el.