Pneumologul orădean Dan Stamatiu, cel care în urmă cu trei ani a pus a intrat în casa unei familii din Nyíregyháza-Oros, a împuşcat mortal o femeie, fosta lui amantă, şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului, de doar 7 ani, a fost predat joi autorităţilor maghiare.

Informaţia a fost făcută publică de agenţia de presă ungară MTI, care a precizat, citând un comunicat oficial, că Parchetul de pe lângă Tribunalul judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg a solicitat arestarea bărbatului pentru 30 de zile.

În comunicat, procurorii maghiari amintesc că Dan Stamatiu lucra în Ungaria ca medic când a făcut cunoştinţă cu femeia pe care a ucis-o. Cei doi avuseseră o relaţie amoroasă, dar s-au despărţit. Pus pe răzbunare, pe 31 august 2016 Stamatiu a mers în locuinţa unde domicilia, Valéria, 40 de ani, agent de vânzări la o firmă de farmaceutice, şi soţul ei, László, antreprenor în construcţii, trăgând asupra celor doi câte un foc de armă.

Primul glonte al pistolului a ucis-o pe femeie, iar al doilea l-a rănit grav pe soţul care cobora în fugă de la etaj. După el veneau şi cei doi gemeni, Leá şi Lázár, în vârstă de 7 ani. Aceştia au fost cruţaţi, Stamatiu plecând în grabă la volanul unui autoturism Dacia Lodgy.

În aceeaşi zi, suspectul s-a deplasat în România, trecând graniţa pe la Ártánd-Borş, dar a fost prins pe 1 septembrie 2016 de autorităţile române, în Cluj Napoca. În momentul în care a fost reţinut, bărbatul avea asupra sa un revolver marca Magnum S&W 357, cu butoiaș și 6 cartușe, pentru care nu deținea permis de port armă și pe care l-a adus ilegal din Ungaria, arma fiind cea cu care şi-a împuşcat fosta amantă şi l-a rănit grav pe soţul acesteia.

Ca atare, Stamatiu a fost trimis în judecată în România, pentru contrabandă calificată cu arme și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de detenţie, pedeapsă pe care a ispăşit-o iniţial în Penitenciarul Oradea, iar din acest an în Penitenciarul Satu Mare.

În momentul în care a fost eliberat, fostul medic a fost preluat de poliţişti în baza mandatului european emis pe numele lui de Curtea de Apel Cluj în urmă cu 3 ani, a cărui punere în aplicare era amânată până la până la punerea lui în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Bărbatul a fost predat, joi, de către autorităţile române Poliţiei judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg, a fost reţinut de anchetatorii ungari şi auditat ulterior în calitate de suspect pentru tentativă de omor şi port ilegal de armă. Deocamdată nu a depus nicio mărturie, potrivit site-ului hirado.hu. 

În comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Szabolcs-Szatmár-Bereg se subliniază faptul că este vorba despre o infracţiune cu o gravitate deosebită care poate fi pedepsită cu închisoare pe viaţă şi că suspectul s-a sustras de la urmărirea penală.

BIHOREANUL a relatat în 2016 întâmplarea şocantă, în articolele:

Doctorul ucigaş: Noi amănunte despre medicul orădean Dan Stamatiu, care şi-a ucis fosta iubită în Ungaria şi i-a rănit grav soţul, de faţă cu doi copii de 7 ani

Eliberat de Înalta Curte, medicul criminal Dan Stamatiu a fost din nou arestat