Ministerul Agriculturii pregăteşte predarea către Primăria Oradea a patru terenuri pe care le deţine în oraş, astfel încât municipalitatea să poată derula aici proiecte europene. Trei din acestea vor deveni parcuri, iar pe un altul Primăria va amenaja un muzeu al agriculturii.  

Unul din aceste terenuri este pe strada Ion Bogdan, din vecinătatea sediului ABA Crişuri, pe care Primăria l-a cerut de mult timp Ministerului, precizând că doreşte să amenajeze aici un parc şi oferindu-se ca, la schimb, să construiască un sediu pentru Unitatea Fitosanitară Bihor.

Alt teren este pe strada Rectorului nr. 2, din Episcopia, unde municipalitatea vrea să facă tot un parc, iar al treilea teren este pe strada Ion Mihalache, dincolo de Parcul Industrial Eurobusiness. Aici, pe vremuri, a funcţionat un centru de reproducere animală, iar Primăria vrea să demoleze construcţiile abandonate şi să predea terenul Parcului Industrial, pentru noi investiţii.

Ministerul Agriculturii va mai transfera Primăriei şi un teren de 702 mp pe strada Corneliu Baba, în Ioşia, pe care se află şi o clădire veche, care ar urma să fie transformată în muzeu al agriculturii. Toate aceste proiecte ar urma să fie finanţate pe fonduri europene.

În timp ce reprezentanţii Primăriei nu au vorbit încă despre aceste investiţii, anunţul privind posibilitatea transferului de terenuri a fost făcut de prefectul Dumitru Ţiplea, în şedinţa Colegiului Prefectural de miercuri. Reprezentantul Guvernului i-a informat pe directorii instituţiilor deconcentrate de acest demers, pentru că legea prevede că, înainte de a preda terenurile către Primărie, Ministerul trebuie să se asigure că acestea nu ar putea fi folosite de alte instituţii publice. "Dacă aveţi nevoie de sedii şi vi se pare că vă regăsiţi în aceste spaţii, să veniţi cu adresa şi cu bugetul alocat", a declarat Ţiplea. Niciun director n-a spus că va face acest demers.