Atenţie, şoferi, ocoliţi latura Parcului 1 Decembrie dinspre strada Vasile Alecsandri! Potrivit unui comunicat al municipalităţii, strada Parcul 1 Decembrie se va închide începând din 16 iulie pe porţiunea delimitată de străzile Traian Moşoiu şi Piaţa Independenţei.

"Închiderea circulaţiei este necesară pentru continuarea proiectului de amenajare a străzii Vasile Alecsandri, prin realizarea unei treceri de pietoni denivelate, pe o distanţă egală cu lăţimea străzii Vasile Alecsandri, la intersecţia cu strada Parcul 1 Decembrie", se menţionează în comunicatul Primăriei.

Lucrările vor avea termen de predare de o lună şi vor trebui finalizate până pe 17 august.

De altfel, închiderea arterei pe porţiunea afectată de lucrări a fost programată iniţial să înceapă din 2 mai, dar lucrările au fost amânate până după încheierea anului şcolar.

Măsura a avut ca scop evitarea ambuteiajelor în condiţiile în care în Piaţa Unirii urma să fie închisă pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor evenimente.