Direcţia de Asistenţă Socială Oradea lansează, începând de luni, programul "O şansă în plus", constând în meditaţii gratuite la materiile matematică şi limba română pentru elevii de clasele V-VII provenind din familii monoparentale, cu dificultăţi financiare sau care întâmpină alte probleme.

Potrivit unui comunicat al DASO, meditaţiile vor fi susţinute de 12 voluntari, pensionari, profesori, studenţi ori chiar elevi care îi vor ajuta pe copii la efecturarea temelor de casă la matematică şi limba română.

"Copiii, pe lângă sprijin în efectuarea temelor, vor primi şi o masă caldă, înainte de începerea meditaţiilor, oferită de Select Catering", se menţionează într-un comunicat al DASO.

Meditaţiile se vor ţine la Centrul Social Multifuncţional Nufărul din strada Nufărului 47, bloc D 111 de luni până joi între orele 15 – 17.

Informaţii suplimentare se pot obţine şi la numărul de telefon 07770.989.028.

"Prin Programul "O şansă în plus" ne dorim să venim în sprijinul comunităţii, a familiilor cu copii care nu au posibilitatea financiară să le asigure acestora meditaţii. Punem preţ pe educaţia copiilor din comunitatea noastră, sperând că peste un an, rezultatele se vor vedea în notele obţinute la şcoală", se menţionează în comunicatul DASO.